PREMIERUL RESPINGE INFORMAŢIA CĂ DIN MOLDOVA S-AR EXPORTA MIJLOACE DE PROTECŢIE PENTRU LUCRĂTORII MEDICALI
Prim-ministrul Ion Chicu respinge informaţia că din Moldova s-ar exporta mijloace de protecţie pentru lucrătorii medicali. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a scris miercuri pe pagina sa de facebook.
În mai multe surse mass-media a apărut informaţia precum că, în ajun, compania aeriană „Ryanair” a transportat din Moldova un lot de echipamente de protecţie individuală pentru medici. Compania aeriană a plasat un comunicat în acest sens, cu fotografii de la aeroportul Chişinău.
„Acest echipament va ajunge la spitalele și personalul din regiunea Mazovia din Polonia”, se spune în comunicatul companiei aeriene.
Prim-ministrul Ion Chicu a declarat că „aceasta este o operațiune de export de care avem sute în fiecare zi”.
„Sper să ajungem (și sunt sigur că vom ajunge) la ziua când vom fi în stare să ajutăm țările din Uniunea Europeană cu echipament medical. Între timp, încărcăm cu ZIL-ul cutii de carton cu salopete cusute de antreprenori la Bălți. Este operațiune de export, de care avem sute în fiecare zi. Pentru aceasta nu este necesară nicio autorizare a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, deoarece nici zborurile cargo și nici exportul comercial al salopetelor respective nu este restricționat”, a menţionat premierul.
Potrivit lui Chicu, „companiile din sectorul textilelor din RM s-au reorientat rapid și confecționează zeci de mii de salopete, pe care le vând, inclusiv la export”.
„Din această activitate ele achită salarii și impozite. Respect și admirație pentru aceste companii!”, a scris premierul.
În acelaşi timp, el a subliniat că autorităţile „nu au interzis exportul acestor salopete, numite de unii „utilaj medical”, deoarece de la bun început a fost ofertă suficientă pe piața internă”.
„Mai prost am stat cu măștile cu respiratoare și vizierele, care sunt interzise spre export. Încurajez antreprenorii autohtoni să producă cât mai multe salopete de acest gen, căci exportul lor masiv este benefic pentru țară”, a subliniat Chicu.