CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A DECLARAT NECONSTITUŢIONALĂ LEGEA ADOPTATĂ DE GUVERN PRIN ANGAJAREA RĂSPUNDERII ÎN FAŢA PARLAMENTULUI
Curtea Constituţională a Moldovei a declarat neconstituţională legea adoptată de Guvern prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului. Potrivit agenţiei INFOTAG, decizia a fost luată luni, la ședința Curții.
După cum a informat anterior agenția INFOTAG, deputații Partidului Acţiune şi Solidaritate, ai Platformei DA, ai grupului „pro Moldova” și deputatul independent Alexandru Oleinic au contestat unele prevederi ale legii cu privire la instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență. Legea a fost adoptată pe 1 aprilie prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.
Deputaţii nu au contestat însăşi legea, ci unele prevederi ale acesteia care nu au nimic de-a face cu situaţia de criză. Este vorba despre aprobarea de către Guvern a scutirii de accize a mărfurilor producătorilor locali care sunt vândute în magazinele duty-free la intrarea în Moldova, modificările legii privind produsele din tutun, precum și introducerea unui nou mecanism de colectare a impozitelor pentru exploatarea resurselor minerale.
În cadrul discuţiilor, magistraţii Curţii au ajuns la concluzia că a fost încălcată procedura de adoptare a legii. Acest lucru se explică prin faptul că premierul este obligat să prezinte legea în Parlament, dar şedinţa Parlamentului nu a avut loc, deoarece nu a întrunit cvorumul, căci la ședință nu au participat deputații majorității parlamentare.
„În legătură cu încălcarea procedurii de adoptare a legii, Curtea Constituțională declară legea ca fiind neconstituțională. Hotărârea intră în vigoare din momentul adoptării, nu poate fi supusă niciunei căi de atac”, a declarat Liuba Şova, judecătoarea care a prezidat ședința.
Ea a menționat că judecătorul Eduard Ababii a avut o opinie separată în această privință. Acesta va fi publicat împreună cu decizia Curţii.