SPECIALIŞTII TRANSNISTRENI SE VOR CONSULTA CU COLEGII DE LA CHIŞINĂU REFERITOR LA CREAREA UNUI LABORATOR ÎN STÂNGA NISTRULUI
Un grup de lucru care analizează perspectivele creării propriului laborator în Transnistria pentru a analiza probele privind prezența coronavirusului intenționează să desfăşoare joi consultări la Chișinău.
Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta a comunicat, în ajun, la a doua ședință extraordinară a Sovietului Suprem (SS), președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, care a spus că această problemă „este de importanţă vitală” și a îndemnat specialiștii să depună „eforturi maxime pentru implementarea acestui proiect de stat, extrem de valoros pentru asigurarea securității poporului transnistrean”.
Deputații au aprobat decizia președintelui de a extinde starea de urgență în regiune de la 5 aprilie până la 1 mai.
Totodată, ei au aprobat modificările propuse la legea constituțională „cu privire la regimurile juridice speciale”, oferind președintelui dreptul „să prelungească termenul stării de urgență, în caz de necesitate, fără aprobarea decretului său de către parlament”.
Potrivit ultimelor date, în Transnistria au fost înregistrate 31 de cazuri de infecție cu coronavirus (două persoane au decedat). În ajun, șase probe trimise pentru analiză la laboratorul din Chișinău au avut rezultat pozitiv. Sunt așteptate rezultatele pentru alți 19 pacienți ai spitalului din Slobozia, care a fost transforma în spital de boli infecțioase. Acum în spital sunt 58 de pacienți, inclusiv cinci copii.