COMISIA DE LA VENEŢIA EVALUEAZĂ „ÎN GENERAL POZITIV” MODIFICĂRILE LA CONSTITUŢIA RM
Comisia de la Veneția şi Direcția Drepturilor Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei evaluează „în general pozitiv” modificările la Constituţia RM referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). În acelaşi timp, Comisia de la Veneția şi-a exprimat „îngrijorarea serioasă” cu privire la modul în care Parlamentul a numit patru membri ai CSM, care s-a produs în aceeaşi zi când a fost declarată starea de urgenţă.
Potrivit agenţiei INFOTAG, în avizul Comisiei se menţionează că „modificările elaborate sunt, în general, pozitive și corespund standardelor internaționale, precum și pot contribui la asigurarea independenței, eficienței și credibilității în sistemul judiciar”.
Comisia de la Veneția salută, în special, „eliminarea perioadei de probă pentru judecători, înlăturarea membrilor din oficiu ai CSM (ministrul justiției, procurorul general și președintele Curții Supreme de Justiție); numirea judecătorilor Curții Supreme de Justiție de către președinte la propunerea CSM (cu un singur veto); constituționalizarea principiului potrivit căruia cel puțin jumătate dintre membrii Consiliului trebuie să fie judecători aleși de colegii lor și că membrii judecători ai CSM ar trebui să reprezinte toate nivelurile instanțelor, precum și rolul consultativ al CSM în pregătirea bugetului sistemului judiciar”.
Însă Comisia exprimă îngrijorări serioase cu privire la modul în care cei patru noi membri ai CSM au fost aleși: „natura acestei proceduri pare să contravină obiectivului principal proclamat anterior – restabilirea încrederii în CSM”.
„Alegerea celor patru membri pentru un mandat complet de patru ani a fost controversată și neacordată, ceea ce împiedică impactul pozitiv pe care ar fi trebuit să le aducă amendamentele constituționale”, consideră Comisia de la Veneția.
În acest sens, instituţia aminteşte de „rolul decisiv al CSM în asigurarea independenţei sistemului judiciar, inclusiv de influenţa politică”.
Comisia de la Veneția solicită autorităților Republicii Moldova să suspende punerea în aplicare a modificărilor legislative din decembrie 2019 și martie 2020 și să aleagă membrii CSM numai după ce au fost adoptate modificările constituționale.
„Numirea ar trebui să aibă loc după adoptarea amendamentelor la Constituție, printr-o procedură transparentă, care va proteja procesul de orice politizare”, se arată în document.
După cum a informat anterior agenția INFOTAG, pe 17 martie, Parlamentul a numit patru membri ai CSM, care au participat chiar la ședința CSM convocată ulterior. Numirea a avut loc în grabă, în aceeași zi în care Parlamentul a anunțat instituirea stării de urgență în țară în legătură cu pandemia de coronavirus.