MOLDOVA A URCAT O POZIŢIE ÎN TOPUL CELOR MAI FERICITE ŢĂRI ALE LUMII
Republica Moldova s-a clasat pe locul 70 în topul celor mai fericite ţări ale lumii în anul 2019, urcând o poziţie faţă de anul precedent.
Potrivit agenţiei INFOTAG, în raportul World Happiness Report, publicat de Reţeaua ONU de soluţii pentru dezvoltare durabilă (United Nations Sustainable Development Solutions Network), experţii analizează începând cu anul 2012 şase factori: PIB pe cap de locuitor, speranţa de viaţă, generozitatea, susţinerea socială, libertatea, precum şi corupţia din punct de vedere al influenţei asupra luării unor decizii de importanţă vitală. Fiecare dintre aceşti factori este evaluat pe o scară de zece puncte, după care se afişează scorul mediu pentru ţară.
Moldova a obţinut 5,603 puncte. România are 6,124 puncte şi s-a clasat pe locul 47, Ucraina se află pe locul 123 cu 4,561 puncte, iar Rusia este pe locul 73 cu 5,546 puncte.
Clasamentul este condus pentru al doilea an consecutiv de Finlanda. În top zece au mai intrat Danemarca, Elveţia, Islanda, Norvegia, Olanda, Suedia, Noua Zeelandă, Austria şi Luxemburg.
Cele mai nefericite ţări sunt Afganistan (locul 153), Sudanul de Sud (152), Zimbabwe (151) şi Rwanda (150).