PREŞEDINTELE IGOR DODON A EXPLICAT EFECTELE INSTITUIRII STĂRII DE URGENŢĂ ÎN MOLDOVA
Preşedintele Igor Dodon a explicat efectele instituirii stării de urgenţă în Moldova, care a fost declarată în ajun de Parlament pentru o perioadă de 60 de zile, până la 15 mai 2020. Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că, în această perioadă, potrivit legii, Comisia Situații Excepționale (CSE) este abilitată cu dreptul de a întreprinde toate măsurile legale pentru a combate pericolul răspândirea virusului COVID-19.
„Instituirea stării de urgență permite autorităților să întreprindă rapid măsurile necesare, dar NU COMPORTĂ ÎN SINE ALTE RESTRICȚII SAU ACȚIUNI decât cele stabilite prin deciziile Comisiei Situații Excepționale”, a subliniat Preşedintele, remarcând că, în funcție de evoluția evenimentelor, perioada stării de urgență poate fi redusă.
El a evidenţiat că, la această etapă, rămân în vigoare deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), așa cum au fost aprobate și comunicate societății. Alte restricții până la momentul actual nu sunt.
„Orice speculație în această privință este pasibilă de atragere la răspundere. Orice decizie a autorităților publice, inclusiv locală, care depășește limitele stabilite prin deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică sau CSE, este ilegală”, a subliniat Preşedintele.
Deciziile luate de CNESP sunt plasate pe site-ul Guvernului, accesând https://gov.md/ro/content/informatii-privind-coronavirus.
Şeful statului a evidenţiat principalele decizii care au fost aprobate:
Se sistează până la 01.04.2020, ora 00:00:
- Activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția, unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere;
- Activitatea piețelor comerciale de orice profil;
- Activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale;
- Activitatea unităților de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering.
De asemenea, este sistat:
- Traficul aerian (cursele comerciale) cu toate țările lumii;
- Traficul internațional feroviar de pasageri;
- Accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării, cu excepția persoanelor cu acreditare diplomatică, celor cu reședință în RM și persoanelor care însoțesc mărfuri. Restricția nu se aplică persoanelor străine care deja se află pe teritoriul Republicii Moldova. Cetățenii Republicii Moldova nu au restricții la intrare pe teritoriul țării.
„Totodată, facem apel către cetățenii noștri aflați în această perioadă peste hotarele țării să se abțină de la călătorii, deoarece, urmare a restricțiilor instituite de mai multe state europene, riscați să rămâneți blocați la frontierele terestre ale acestor state”, a spus Dodon.
El a remarcat că, „în aceste condiții, NU ESTE RESTRICȚIONATĂ activitatea tuturor întreprinderilor de producere, dar aceasta va avea loc cu respectarea normelor sanitare recomandate de autorități și, la decizia administrației, poate avea loc cu asigurarea muncii angajaților de la domiciliu, unde este posibil”.
Se permite activitatea comercială bazată pe livrarea produselor online, transportul public și cel interurban, comerțul en-gros, activitatea băncilor, alimentația publică prin sistemul catering (livrare directă consumatorilor), lucrările de construcție, inclusiv la stația de epurare Chișinău etc. Bineînțeles, cu respectarea cu strictețe a normelor sanitare și epidemiologice.
„Deși în țara noastră ieri a fost confirmat doar un singur caz de contaminare, pe plan mondial, ieri, avem cifră record de cazuri. Marea majoritate – în Europa. Reiterăm că săptămâna aceasta este critică pentru noi pentru a opri valul epidemic. Menținem toate restricțiile stabilite, iar dacă va fi necesar, vom veni cu măsuri suplimentare. STAȚI ACASĂ!”, a îndemnat Preşedintele.
Potrivit lui, va fi extinsă perioada aflării elevilor/studenților și a cadrelor didactice la domiciliu prin asigurarea continuității procesului educațional la distanță.
„Dacă până vineri constatăm o diminuare a numărului de cazuri înregistrate, vom examina posibilitatea revederii unor decizii ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. În special, în privința activității unităților de comerț cu amănuntul”, se arată în comunicat.
Preşedintele a recunoscut că „epidemia de coronavirus va afecta economia mondială și, implicit, pe cea națională a Republicii Moldova”.
„Va fi impact negativ asupra agenților economici și bugetului public. Statul va acorda suport economiei prin măsuri fiscale și stimulatorii. Vor fi relaxate politicile de creditare, vom amâna termenul de plată a impozitului pe venit a persoanelor juridice pe trimestrul I, 2020. Celelalte impozite urmează a fi raportate și achitate în termenii prevăzuți de legislație. Totodată, termenul de raportare și plata impozitului pe venit a persoanelor juridice pentru perioada 2019 nu va fi revăzut”, a declarat Dodon.