PARLAMENTUL APROBAT NUMIREA A PATRU MEMBRI NOI LA CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Parlamentul aprobat numirea a patru membri noi la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din partea mediului academic. Potrivit agenţiei INFOTAG, hotărârea de parlament în acest sens a fost aprobată cu voturile a 55 de deputaţi din partea noii majorităţi de guvernare – „Platforma social-democrată pentru Moldova”.
Membri ai CSM au devenit Carolina Ciugureanu-Mihailuță (doctor în drept, Academia de Studii Economice), Valentina Coptileț (doctor în drept, prorectorul Universităţii de Studii Politice şi Economice Europene), Elena Belei (doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova), Ion Crețu (magistru în drept, Universitatea de Stat din Moldova). Ei au fost selectaţi dintr-un număr de 17 candidaţi, în urma unui concurs desfăşurat de Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi.
Reprezentanții tuturor facțiunilor parlamentare de opoziție (PAS, „Pro Moldova”, Platforma DA și Partidul Şor) au refuzat să participe la procesul de evaluare a candidaţilor, criticând rezultatele concursului.
Deputatul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Vladimir Cebotari, a menționat că rezultatele concursului trebuie anulate din cauza „schimbării regulilor jocului” (din componenţa Comisiei juridice a fost exclus liderul grupului, Andrian Candu, care a părăsit Partidul Democrat – „I.”). Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a spus că aceste numiri reprezintă o „capturare a CSM”. Iar deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, a subliniat că, „în loc de reformă, autoritățile au obţinut controlul deplin asupra sistemului judiciar”.
În răspuns, președintele fracțiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a menționat că problema numirii „trebuie rezolvată în timp restrâns, deoarece sistemul judiciar nu poate fi lăsat fără un CSM funcțional”. Iar președintele Comisiei juridice, socialistul Vasile Bolea, a acuzat opoziția de „sofism excesiv”.