PREŞEDINTELE ŞI-A EXPRIMAT CONVINGEREA CĂ MOLDOVA VA FACE FAȚĂ INFECȚIEI CU CORONAVIRUS
Preşedintele Igor Dodon şi-a exprimat convingerea că Moldova va face față infecției cu coronavirus. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat vineri, în emisiunea „Preşedintele răspunde” pe YouTube şi reţelele sociale.
„În prezent, sunt 40 de persoane suspectate cu coronavirus, șase cazuri au fost confirmate. Am discutat această problemă la ședința Consiliului Suprem de Securitate. Avem tot ce este necesar pentru a face față acestei provocări: spitalele sunt pregătite, avem echipamentele necesare, medicamente. Avem nevoie de solidaritatea oamenilor, de responsabilitatea întregii societăți”, a spus Dodon.
El este convins că au fost luate măsurile corecte privind suspendarea procesului educaţionale, interdicția desfăşurării evenimentelor în masă și alte restricții. Potrivit lui, salariile profesorilor, educatorilor, cadrelor didactice vor fi menținute în perioada vacanţei forțate.
Președintele consideră că „închiderea piețelor nu este ceva reală, din moment ce cetățenii cumpără produse de acolo, dar trebuie luate măsuri suplimentare de securitate”.
El a îndemnat oamenii, pe cât posibil, să se abțină să meargă la biserică în această perioadă, respectând măsurile de siguranță.
„În ceea ce privește cetățenii noștri care lucrează peste hotare și urmează să vină de Paște, cred că nu vor putea face acest lucru. Ei lucrează, în principal, în țările unde sunt focare de infecție cu coronavirus în Europa. Au fost luate măsuri dure peste tot, granițele au fost închise, inclusiv în Austria, Ungaria, România. Dacă decid să vină, riscă să rămână blocați în carantină pentru două-trei săptămâni. Prin urmare, este mai bine să nu rişte”, a spus Dodon.