PARLAMENTUL A APROBAT SIMPLIFICAREA CERINŢELOR PENTRU GRUPURILE DE PRODUCĂTORI AGRICOLI
Înregistrarea şi funcţionarea grupurilor de producători agricoli va fi facilitată. Parlamentul a aprobat în ședința de marţi modificări la Legea privind grupurile de producători agricoli și asociațiile acestora, în prima lectură.
Potrivit agenţiei INFOTAG, modificările prevăd majorarea cuantumului sprijinului financiar al statului pentru grupurile de producători. Legislaţia actuală prevede că sprijinul financiar este acordat pe parcursul a cinci ani, la cererea grupului. În primul an, suma sprijinului este de 5% din calculul costului produselor vândute anual de către acesta și se reduce anual cu 1 p.p. Proiectul de lege propus prevede că pentru producţia de origine animală, în primul an se acordă 15%, iar pentru producţia vegetală – 13%. Reducerea anuală a ajutorului se face cu 2 p.p.
Totodată, s-a propus eliminarea cerinței privind autentificarea notarială la înregistrarea grupului, deoarece aceasta, în opinia autorilor proiectului de lege, nu este rezonabil. De asemenea, autoritățile ar putea interzice producătorului agricol să facă parte din două grupuri în același timp și să-i oblige pe toți membrii să achite contribuții pentru finanțarea grupului de producători.
Legislația va fi completată cu un articol care prevede controlul respectării condițiilor de recunoaștere a grupului. În special, controlul va avea loc pe întreaga perioadă de punere în aplicare a planurilor de recunoaștere și constă în verificarea documentelor la fața locului, precum și respectarea condițiilor care au stat la bază pentru emiterea unei notificări privind statutul grupului de producători. Rapoartele anuale realizarea planului vor fi transmise organului responsabil de grup cel târziu la 15 mai a anului următor anului de raportare. Pentru nerespectarea acestora sunt prevăzute sancțiuni.