DIRECTORUL ADEPT: UE AR PUTEA LUA O PAUZĂ ÎN FINANŢAREA MOLDOVEI PENTRU A EVALUA GRADUL DE SUSŢINERE DIN PARTEA RUSIEI
Uniunea Europeană ar putea lua o pauză în finanţarea Moldovei pentru a evalua gradul de susţinere pe care poate să o ofere Rusia şi Uniunea Economică Eurasiatică. O declaraţie în acest sens a făcut directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Igor Boţan, luni, în cadrul unor dezbateri publice.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că "politica externă echilibrată are preţul său, de aceea, atunci când Preşedintele Igor Dodon vorbeşte despre necesitatea de a promova o astfel de politică, el trebuie să înţeleagă că acest lucru provoacă o oarecare reacţie din partea celor care îl aud".
"Când în 2013 Federaţia Rusă a introdus embargoul în privinţa Republicii Moldova, deoarece a îndrăznit să semneze Acordul de Asociere, UE a manifestat deschidere faţă de Moldova. Uniunea Europeană a devenit principalul partener economic, lucru care nu poate fi negat. Când (Dodon - "I.") eşti liderul neformal al unui partid ale cărui documente de program conţin încă clauze privind anularea Acordului de Asociere şi integrarea eurasiatică, trebuie să înţelegi că partenerii europeni vor avea dreptul să compare sprijinul oferit de ei cu cel pe care Rusia îl poate acorda", susţine expertul.
Potrivit lui, UE ar trebui să ia o pauză şi să vadă ce înseamnă o politică externă echilibrată în practică, precum şi eforturile prin care Rusia va desfăşura o susţinere externă echilibrată pentru Moldova.
"Cred că anume aceasta se întâmplă acum. Ştiu că reprezentanţii Partidului Socialiştilor (PSRM) şi ai Guvernului sunt foarte nemulţumiţi de această abordare. Ei nicidecum nu pot depăşi această situaţie, însă au şi alte instrumente. Viitoarea coaliţie (PSRM-PDM - "I.") poate avea cel mai mare potenţial administrativ. Dacă în viitorul apropiat acest Guvern va putea găsi noi resurse interne pentru dezvoltare, atunci acest lucru va fi foarte bun pentru republică", a spus Boţan.
El a menţionat că viitoarea coaliţie ar trebui să demonstreze viabilitatea politicii externe echilibrate, însă pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca aportul Rusiei în susţinerea Moldovei să fie la fel de eficient şi să se bazeze pe proiecte concrete, ca şi în cazul sprijinului din partea UE.