1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. PSRM A DECIS SĂ INIŢIEZE NEGOCIERI PENTRU CREAREA UNEI COALIȚII CU PDM
10:30 - 05.03.2020
59
0 /5 Stars by
0
0

PSRM A DECIS SĂ INIŢIEZE NEGOCIERI PENTRU CREAREA UNEI COALIȚII CU PDM

PSRM A DECIS SĂ INIŢIEZE NEGOCIERI PENTRU CREAREA UNEI COALIȚII CU PDM

Partidul Socialiștilor (PSRM) a decis să iniţieze negocieri pentru crearea unei coaliții cu Partidul Democrat (PDM).

Potrivit agenţiei INFOTAG, decizia a fost luată miercuri, în cadrul şedinţei Consiliului Republican al PSRM. În declaraţia partidului se menţionează că „PSRM regretă faptul că foștii parteneri politici din blocul ACUM nu au răspuns la nenumăratele apeluri de a reveni la dialog și a găsi împreună consensul, care să aducă stabilitatea politică necesară, preferând în locul dialogului să insiste pe organizarea alegerilor anticipate”.

„Le-am lăsat suficient timp foștilor colegi de alianță din PAS și Platforma DA pentru a se clarifica pe intern, pentru a depăși anumite neînțelegeri, care au dus la destrămarea coaliției. Astăzi suntem în situația să constatăm faptul că opțiunea fermă a blocului ACUM a rămas organizarea alegerilor anticipate, nu se dorește revenirea la guvernare pentru a continua lucrurile bune începute împreună”, se arată în declaraţie.

În aceste condiţii, „Consiliul Republican al PSRM a analizat cele trei posibile scenarii rămase: 1) menținerea situației actuale, cu un guvern fără suport politic stabil; 2) parteneriat politic cu PDM, care este unicul partid parlamentar deschis dialogului pe această temă; 3) alegeri parlamentare anticipate în luna noiembrie, odată cu cele prezidențiale”.

„În rezultatul dezbaterilor care au avut loc, s-a decis că alegerile parlamentare anticipate trebuie evitate, deoarece nu rezolvă situația politică și ar aduce numai pagube pentru cetățeni”, se spune în document.

Potrivit acestuia, conducerea PSRM a primit mandatul de a purta negocieri și a încheia parteneriate politice pentru asigurarea unei guvernări stabile, care să-și poată îndeplini cu maximă eficiență programul de activitate până în 2023.

„La baza unei posibile viitoare alianțe politice va sta același acord politic semnat de PSRM cu blocul ACUM, un document agreat de societate și de partenerii internaționali”, se arată în declaraţie.

În document se menţionează că, în cazul în care semnarea unui acord politic de formare a majorității parlamentare nu va fi posibil, partidele care nu vor accepta dialogul sau vor bloca activitatea Guvernului Chicu „să-și asume în fața cetățenilor declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”.


Publicat de:Ольга
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее