ÎN ANUL 2019, CERS MOLDOVENEASCĂ A PRODUS CU 8% MAI MULTĂ ENERGIE ELECTRICĂ
Una dintre cele mai mari întreprinderi transnistrene – CERS Moldovenească – şi-a majorat în anul 2019 producţia de energie electric de la 3,93 mlrd. kWh până la 4,243 mlrd.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat la o conferinţă de presă directorul întreprinderii, Alexei Şirma, care susţine că acest lucru se datorează creşterii exporturilor. Principala piață de desfacere rămâne Moldova, unde au fost livrate aproximativ 2,9 mlrd. kWh de energie electrică comparativ cu 2,7 mlrd. în anul precedent. În acelaşi timp, contractul este valabil până la 1 aprilie.
„Am depus cereri de participare la licitaţiile anunțate de principalii operatori din domeniul energiei electrice din Moldova. Acum se încheie prima etapă - precalificarea. Sper că vom fi admişi la următoarea etapă și până la sfârșitul lunii martie vom semna contractele”, a spus directorul.
În același timp, el a menționat că Centrala mizează pe o cooperare pe termen mai lung decât contractele actuale de un an.
„Acest lucru ar permite Centralei să-şi facă mai multe planuri strategice de dezvoltare și să investească mijloace serioase în modernizarea de amploare. Centrala activează de mai bine de 55 de ani, iar o parte din echipamente sunt foarte învechite”, a recunoscut Şirma.
Conform informațiilor publicate, plățile fiscale către buget au însumat 275 mil. ruble. (+11%), volumul investițiilor asimilate a crescut cu 39,4% față de 2018, însumând aproape 193 mil. ruble. Coeficientul de folosire a capacităţii Centralei a crescut de la 17,8% la 19,22%. Cu toate acestea, producţia de energie termică s-a redus cu 7%, până la 101,5 mii gigacalorii „din cauza creşterii temperaturii aerului de afară”.
Directorul a menţionat că sistemele energetice din Moldova și Ucraina lucrează cu Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO-E) pentru integrarea sincronă a sistemelor energetice, iar sistemul energetic din Moldova ia în calcul opțiuni pentru consolidarea relaţiilor cu sistemele energetice din occident, inclusiv România. Centrala de la Cuciurgan mizează, la fel, pe export în această direcție.
INFOTAG precizează: CERS Moldovenească este una dintre cele mai mari centrale electrice din Europa de Est, care activează din anul 1964. Întreprinderea dispune de 12 blocuri energetice cu o capacitate totală de 2520 MW, dintre care funcţionează doar trei-patru. În perioada sovietică, Centrala asigura cu energie electrică întreaga Moldovă şi sudul Ucrainei, precum şi efectua exporturi în Balcani. Proprietarul centralei este compania rusă „Inter RAO”. Centrala este principalul furnizor de energie electrică în Moldova, care produce doar un sfert din energia consumată. Potrivit noului contract, până la sfârşitul lunii martie 2020, Centrala va livra 85% din energia electrică importată de Moldova la preţul de $52,4 pentru 1 kWh.