1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. BANCA NAŢIONALĂ VA ORGANIZA ÎN PREMIERĂ ZIUA CARIEREI
10:30 - 17.02.2020
129
0 /5 Stars by
0
0

BANCA NAŢIONALĂ VA ORGANIZA ÎN PREMIERĂ ZIUA CARIEREI

BANCA NAŢIONALĂ VA ORGANIZA ÎN PREMIERĂ ZIUA CARIEREI

Peste 100 de studenţi şi masteranzi ai instituţiilor de învăţământ superior din ţară sunt aşteptaţi marţi, 18 februarie 2020, la Banca Naţională, unde vor avea ocazia de a cunoaşte activitatea băncii. Aceasta va avea loc în cadrul evenimentului Ziua carierei la BNM organzat în premieră de către instituţie. Evenimentul face parte dintr-un şir de măsuri pe care BNM şi le propune pentru a comunica mai intens cu tineretul studios şi pentru a oferi un început de carieră pentru cei mai temerari. Astfel, în decursul mai multor ore, invitaţii vor avea ocazia să participe la ateliere de lucru cu profil de specialitate şi să afle informaţii interesante chiar din prima sursă, de la cei mai buni specialişti în domeniile de activitate ale BNM, scopul fiind dezvoltarea unui dialog constructiv Faţă în Faţă între studenţi şi angajator. Totodată, participanţii vor afla despre ofertele de posturi vacante ale băncii, dar şi ce trebuie să cunoască pentru a putea candida în concursurile de angajare organizate de către BNM. În acelaşi timp, studenţii vor fi invitaţi să pună întrebări, să-şi expună opiniile, dar şi aşteptările faţă de BNM ca potenţial angajator. Doritorii se pot înregistra adresând o solicitare la email-ul: [email protected] sau la numărul de telefon 0 22 822 344.


Publicat de:Алексей
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее