VICEPREŞEDINTELE CNPF: CREDITAREA NEBANCARĂ ESTE IMPORTANTĂ PENTRU MICUL BUSINESS, DAR NECESITĂ A FI REGLEMENTATĂ
Sectorul creditării nebancare joacă un rol important în extinderea accesului la finanţare pentru familiile cu venituri mici şi întreprinzătorii mici, dar acesta trebuie reglementat. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Iurie Filip, în cadrul conferinţei "Finanţare responsabilă - perspectiva creditării nebancare".
"Dezvoltarea rapidă a organizaţiilor de creditare nebancară ţine de creşterea riscurilor suplimentare, prin urmare, sunt necesare noi reguli de creditare responsabilă pentru a reduce fenomenul datoriei excesive a beneficiarilor de împrumuturi", a spus el.
Şefa departamentului de creditare nebancară al CNPF, Alina Cebotareva, a menţionat că, timp de cinci ani, piaţa creditelor nebancare a crescut de la 3,3 mlrd. lei la sfârşitul anului 2014 la 10,3 mlrd. lei în al treilea trimestru al anului trecut.
"Pentru a asigura stabilitatea financiară a sectorului creditării nebancare şi pentru o mai bună protecţie a consumatorilor de servicii, CNPF a elaborat un proiect de modificare a legii, care propune o serie de măsuri pentru promovarea creditării responsabile şi reducerea riscului de împovărare excesivă a populaţiei şi de insolvenţă", a spus ea.
Conferinţa este organizată de Camera de Comerţ Americană din Moldova, CNPF şi Fondul European pentru Europa de Sud-Est. La eveniment au participat circa 130 de specialişti, inclusiv reprezentanţi ai pieţei financiare nebancare.