NOUL PREMIER AL RUSIEI S-A PRONUNŢAT PENTRU INTENSIFICAREA RELAŢIILOR COMERCIALE CU MOLDOVA
Noul premier al Federaţiei Ruse, Mihail Mișustin, a confirmat intenția ţării sale de „a susține evoluția pozitivă a relațiilor bilaterale și intensificarea comerțului cu Moldova”. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Guvernului RM, despre aceasta el a declarat vineri, la întrevederea la Alma-Ata cu prim-ministrul moldovean Ion Chicu.
În cadrul discuției, șefii Guvernelor au abordat un șir de subiecte prioritare de pe agenda bilaterală, precum oportunitățile de creștere a exportului produselor moldovenești pe piața rusă, aplicarea taxelor vamale la import, simplificarea accesului pe ambele piețe și altele.
Ion Chicu l-a rugat pe omologul rus să susțină cererea Republicii Moldova de a deveni stat membru al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, „la care Mihail Mișustin a reacționat pozitiv”.
„Ne bucură interesul companiilor ruse față de piața noastră. Am avut, la Chișinău, o ședință cu președintele BED, în cadrul căreia am discutat posibilitatea finanțării construcției unui hub agroindustrial, dar și disponibilitatea de a finanța alte proiecte”, a spus premierul RM.