ÎN ANUL 2019, EXPORTURILE DE VIN DIN MOLDOVA AU ÎNREGISTRAT UN NIVEL RECORD ÎN ULTIMII CINCI ANI
În anul 2019, volumul exporturilor de vinuri din Moldova a constituit 156,6 mil. litri de vin, în creștere cu 9% (sau cu 12,6 mil. litri) față de anul 2018. Din totalul volumului exportat, vinurile liniştite dețin o cotă de 94%, divinurile și distilatele – 3%, vinurile fortificate – 2%, iar spumantele – 1%.
Surse din cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) au comunicat agenţiei INFOTAG că Moldova a exportat vin în 67 de țări ale lumii, în sumă de 3 mlrd. lei ($174 mil.), fiind cu 9,2% (260 mil. lei) mai mult decât în anul 2018. Vinurile liniștite au generat 74% din totalul veniturilor, divinurile – 20%, iar spumantele și vinurile fortificate – câte 3%.
ONVV menţionează că, în 2019, volumul vinurilor pe piețele continentului european și asiatic au înregistrat o creștere constantă. Pe parcursul anului trecut, România a continuat să fie o piață strategică și se află în fruntea clasamentului țărilor care importă vinul Moldovei, atât după volumul exporturilor, cât și în funcție de veniturile generate.
Cu o pondere de 13,8% (6 mil. litri), ţara vecină conduce topul principalilor consumatori de vinuri moldoveneşti. Aceasta este urmată de Polonia – 12,8 % (5,63 mil. litri), Rusia – 12,7 % (5,6 mil. litri), China – 11,9% (5,2 mil. litri), Cehia – 11,5% (5 mil. litri), Ucraina şi Belarus – câte 5,9% (2,6 mil. litri), Kazahstan – 3,8% (1,6 mil. litri), Canada – 3,4% (1,4 mil. litri) şi SUA – 2% (863 mii litri).
Exporturile de vin în vrac au înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă în anul 2019 și au ajuns la 108 mil. litri. Principala destinație a exporturilor de vin în vrac rămâne a fi Belarus, piață pe care deține 43% din total cantității de litri de vin în vrac exportați și 39% din totalul veniturilor acumulate. Cifrele arată că în top 10 țări în care Moldova a exportat cel mai mult vin în vrac se regăsesc Belarus, Georgia, Federația Rusă, Marea Britanie, Cehia, România, Germania, Ucraina, China, Italia. Creșterile volumelor vinului în vrac pentru export se datorează faptului că recolta de struguri a fost una peste media anuală.
În anul 2019, vinurile moldovenești au ajuns în 67 de țări ale lumii, unele dintre ele fiind cucerite în premieră: Afganistan, Siria, Togo, Guam. Totodată, după o pauză de câțiva ani, vinul Moldovei a ajuns din nou pe masa consumatorilor din Australia, Norvegia și Libia.