MINISTRUL JUSTIŢIEI CONSIDERĂ CĂ NU ESTE POSIBILĂ ANULAREA EXTRĂDĂRII LUI VEACESLAV PLATON
Nu este posibilă anularea extrădării lui Veaceslav Platon în Ucraina, în condiţiile în care el este condamnat în Moldova. Despre aceasta a declarat ministrul Justiţiei, Fadei Nagacevschi, în ajun, la TV8.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a amintit că în instanţele de judecată se află cauzele pornite pe numele omului de afaceri.
„Cauzele se află pe rol în instanțele de judecată. Avocaţii lui Platon încearcă să folosească instrumentul compensatoriu pentru a-i reduce din pedeapsă. Să admitem că este aplicat acest instrument, însă termenul lui nu va fi redus atât, încât să plece din sistemul penitenciar”, a spus ministrul, amintit că Platon deţine cetăţenia RM.
Anterior, avocații lui Platon au declarat că vor încerca să aplice normele legislative pentru a reduce termenul detenţiei din cauza „condițiilor inumane de detenţie”. Ei consideră că termenul ar putea fi redus cu o mie de zile. La începutul lunii decembrie 2019, în baza unei astfel de scheme, din închisoare a fost eliberat fostul premier Vlad Filat, care, la fel ca Platon, își executa pedeapsa în penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
INFOTAG precizează: Veaceslav Platon a fost arestat pe 25 iulie 2016 la Kiev şi extrădat autorităţilor Moldovei pe 29 august. El a fost acuzat de delapidare de fonduri de la Banca de Economii în sumă de 800 mil. lei, fiind condamnat pentru aceasta la 18 ani de închisoare. În decembrie 2017, Platon a mai primit 12 ani de detenţie pentru implicare în delapidarea activelor de la trei companii de asigurări în sumă de 205 mil. lei. La acest dosar a mai fost adăugată o cauză penală în care Platon este acuzat că a încercat să corupă ofiţerii care îl păzeau în penitenciar. În decembrie 2018, Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe omul de afaceri la 25 de ani privaţiune de libertate pentru toate cele trei cauze penale.