PREŞEDINTELE IGOR DODON CONSIDERĂ CĂ ANULAREA LEGII ANTIPROPAGANDĂ ŢINE DE COMPETENŢA PARLAMENTULUI
Preşedintele Igor Dodon consideră că problema anulării Legii cu privire la lupta cu propaganda străină în ţară ţine de competenţa Parlamentului. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat miercuri, răspunzând la întrebările jurnaliştilor privind iniţiativa Partidului Socialiştilor (PSRM) în acest sens.
„PSRM a venit cu o astfel de inițiativă, aceasta este poziția partidului. Dar în Parlament sunt 5-6 partide, fiecare cu propria poziție. Să discute ei în Parlament. Dacă va fi luată o decizie în această privință, mă voi pronunţa atunci când documentul va fi transmis Președintelui spre promulgare”, a spus Dodon.
El a amintit că, în 2017, când a fost adoptată această lege, Președintele a refuzat să o promulge.
După cum a informat anterior INFOTAG, Legea cu privire la modificarea Codului Audiovizualului a fost adoptată pe 7 decembrie 2017. Aceasta prevede interzicerea retransmiterii în Moldova a programelor cu caracter informațional, analitic, politic și militar din țările care nu au ratificat Convenția Europeană despre Televiziunea Transfrontalieră. Legea a vizat în principal emisiunile canalelor de televiziune rusești.
Președintele Igor Ddoon a refuzat să promulge legea, care a fost votată repetat de Parlament pe 22 decembrie 2017. Legea a fost promulgată de președintele Parlamentului, Andrian Candu, căruia i s-a acordat acest drept prin decizia Curții Constituționale. Legea a intrat în vigoare pe 12 februarie 2018.
Partidul Socialiştilor a propus în repetate rânduri abrogarea legii adoptate, însă pentru aceasta PSRM nu dispune de suficiente voturi în Parlament. Inițiativa în cauză nu este susţinută nici de partidele de dreapta și nici de Partidul Democrat, care este autorul legii adoptate în 2017. Socialiștii evită să vină cu inițiative care pot provoca nemulțumirea Partidului Democrat. În Declarația Consiliului Republican, adoptată în ajun, PSRM a recunoscut oficial pentru prima dată că în Moldova este o nouă majoritate parlamentară, pe care se poate baza Președintele Igor Dodon.