ALŢI 63 DE ANTREPRENORI VOR BENEFICIA DE FINANŢARE ÎN CADRUL PROGRAMULUI „PARE 1+1”
În cadrul Programului de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1”, destinat lucrătorilor migranți sau rudelor de gradul întâi ale acestora, 63 de proiecte investiționale noi vor beneficia de susținere financiară în sumă totală de 15,6 mil. lei. Contractele de finanțare nerambursabilă au fost semnate în ajun, la Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Surse din cadrul ODIMM au relatat pentru INFOTAG că, în urma realizării proiectelor investiționale, vor fi create circa 160 locuri de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 39,26 mil. lei.
Potrivit directorului Organizaţiei, Iulia Costin, din cele 63 de întreprinderi aprobate pentru finanțare nerambursabilă, 34 sunt în agricultură (cultivarea cerealelor, legumelor și pomușoarelor, înființarea livezilor de meri, nuci, cireși și vișin, viței de vie, creșterea animalelor și apicultură), 15 își desfășoară activitatea în industrie (produse chimice și pardoseli din cauciuc, prelucrarea metalelor, producerea materialelor de construcție și a mobilei, fabricarea articolelor textile, produse alimentare și bere artizanală), 14 - în domeniul prestării serviciilor (servicii de agrement și agroturism, prelucrarea terenurilor și servicii de reparație auto, de transportarea pasagerilor și mărfurilor, închirierea auto, de întreținere și înfrumusețare corporală, servicii de mentenanță și reparație a sistemelor de apă și canalizare, servicii de cleaning).
Companiile beneficiare sunt localizate în 23 raioane ale republicii, inclusiv circa 78% în mediul rural. Beneficiarii investesc remitențele provenite din 12 state: Belgia, Germania, Federația Rusă, Franța, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Republica Cehă, România și SUA.
INFOTAG precizează: Programul „PARE 1+1” a fost lansat în anul 2010 şi are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale moldovenilor aflați la muncă peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. Programul este finanțat din bugetul de stat și suplinit din fondurile Uniunii Europene și va fi extins până în 2021.
De la lansarea programului și până acum, s-au înregistrat 2862 de persoane, dintre care 2390 au beneficiat de instruire în domeniul inițierii și dezvoltării unei afaceri. Totodată, 1507 întreprinderi au beneficiat de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 306,66 mil. lei, care au generat investiții în economie de peste 925 mil. lei.