DIRECTORUL GENERAL AL FAO: MOLDOVA A FOST SELECTATĂ ÎN CALITATE DE STAT PRIORITAR PENTRU ASISTENŢA ORGANIZAȚIEI
Republica Moldova a fost selectată în calitate de stat prioritar pentru asistenţa Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). Surse din cadrul Guvernului au relatat pentru agenția INFOTAG că despre aceasta a declarat în ajun Directorul general al FAO, Qu Dongyu, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul RM Ion Chicu.
Oficialii au făcut un schimb de opinii privind perspectivele de cooperare ale Republicii Moldova cu FAO. În context, Ion Chicu a menționat că Guvernul apreciază suportul Organizației oferit țării noastre în diminuarea consecinţelor provocate de secetă și inundații, dezvoltarea rurală și a sectorului agroalimentar.
În conformitate cu Planul de Acțiuni al Guvernului 2020-2023, Prim-ministrul a exprimat interesul Guvernului pentru a primi asistența și expertiza FAO în inițierea unui proiect nou privind consolidarea terenurilor agricole; implementarea tehnologiilor moderne în agricultură, inclusiv a celor prietenoase mediului; diminuarea risipei alimentare, actualmente se pregătește un asemenea proiect regional la care Moldova va face parte; implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.
Directorul general al FAO a declarat că Republica Moldova va beneficia în continuare de sprijin în sporirea competitivității sectorului agroalimentar, agricultura performantă și managementul durabil al resurselor naturale. Programul-cadru pe țară 2016-2019 care conține aceste 3 domenii prioritare va fi extins pentru încă 2 ani.
În ultimii ani, FAO a oferit sprijin și asistență Republicii Moldova prin 15 proiecte naționale, în valoare de circa 2 mil. de dolari, precum și în cadrul altor 5 proiecte regionale.