LIPSA INFRASTRUCTURII ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎMPIEDICĂ VENIREA INVESTITORILOR ÎN MOLDOVA – ECONOMIST
Lipsa infrastructurii corespunzătoare şi învăţământul învechit împiedică venirea investitorilor în Moldova, consideră expertul economic al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul, Ion Tornea.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el menţionează într-un studiu că, astăzi, în Moldova se atestă o concurenţă serioasă pentru investiții, însă sistemul de pregătire a cadrelor nu corespunde cerinţelor companiilor, iar facilitățile fiscale nu sunt suficiente pentru ca afacerile să avanseze și să se dezvolte.
„Plasatorii de capital care au venit în Moldova în căutarea unei forțe de muncă ieftine nu mai sunt actuali, pentru că forța de muncă nu este ieftină și suficient de pregătită pentru a face față companiilor. Republica Moldova trebuie să propună alte avantaje pentru investitori. Este vorba de infrastructură și forța de muncă calitativă”, susţine expertul.
Potrivit lui, „pentru asigurarea creșterii sectoarelor, este nevoie de reforma sectorului învățământului, iar acest lucru presupune nu doar readaptarea curriculei, ci și dotarea laboratoarelor instituțiilor vocațional tehnice”.
„Este nevoie de fortificarea platformelor industriale prin înzestrarea acestora cu infrastructura necesară. Ne referim la infrastructura de utilități a Zonelor Economice Libere a Parcurilor Industriale, dar și atragerea investițiilor pentru crearea infrastructurii de producție (spații de depozitare, hale de producție)”, consideră Tornea.
El a menţionat că multe țări au deja aceste lucruri, chiar dacă au o ofertă mai puțin tentantă în privința costurilor, însă faptul că ele pot oferi investitorilor spații de producție reprezintă un avantaj.
„Pentru a face față concurenței din regiune, dar și a dezvolta sectoarele menționate este nevoie să progresăm în privința infrastructurii dar și în privința forței de muncă care devine o problemă stringentă pentru Republica Moldova”, a conchis expertul.