CONSILIUL SUPERIOR AL PROCURORILOR VA INTERVIEVA CANDIDAȚII LA FUNCȚIA DE PROCUROR GENERAL PE 28 NOIEMBRIE
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va intervieva candidații la funcția de procuror general pe data 28 noiembrie. Anunţul a fost făcut miercuri de președintele CSP, Angela Motuzoc, după ședință, care s-a desfăşurat cu uşile închise.
Potrivit agenției INFOTAG, ea a menţionat că toți cei patru candidați incluși în lista scurtă au fost admiși la această etapă a concursului.
„Este vorba de Vladislav Gribincea, Alexandru Stoianoglo, Veaceslav Soltan și Oleg Crîşmaru. Până pe 28 noiembrie, așteptăm o serie de documente despre fiecare dintre ei de la Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate, Autoritatea Națională de Integritate și de la comisia Ministerului Sănătății. Anterior, comisia de preselecție a Ministerului Justiției a primit doar o parte din aceste documente”, a spus Motuzoc.
După şedinţă, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a spus jurnaliştilor că nu există nicio hotărâre judecătorească care să fi anulat preselecția la nivelul comisiei de expertiză a Ministerului Justiției.
„În aceste circumstanțe, CSP nu are niciun motiv să nu desfăşoare îb continuare selectarea candidaților”, a spus el.
Ministrul a refuzat să comenteze informațiile despre „procurorul convenabil și loial”, care au apărut în mai multe surse media după declarațiile politicienilor, subliniind că doar CSP are dreptul să determine candidatul preferat pentru funcția de procuror general.
După cum a informat anterior agenția INFOTAG, anularea rezultatelor concursului de selectare a candidaților pentru funcţia de procuror general a servit drept pretext pentru demisia Guvernului Maia Sandu de săptămâna trecută.
Conform rezultatelor concursului, candidați la funcţia de procuror general sunt ex-procurorul general adjunct, fostul deputat, avocatul Alexandru Stoianoglo, actualii procurori Veaceslav Soltan și Oleg Crîşmaru, precum și avocatul, directorul Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea. Documentele de participare la concurs au fost depuse de 20 de persoane, dintre care 16 au fost admise la proba interviului. Cu toate acestea, după concurs, premierul Maia Sandu și-a exprimat nemulțumirea față de rezultatele preselecției, iar ministrul Justiției le-a anulat. La rândul său, Președintele Igor Dodon a declarat că este inadmisibil ca rezultatele concursului să fie revizuite.