MULTE LOCALITĂŢI ŞI-AU ALES PRIMARII DIN PRIMUL TUR
Multe localităţi din Moldova şi-au ales primarii din primul tur al alegerilor locale de duminică. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta arată datele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale.
Astfel, actualul primar al oraşului Comrat, Serghei Anastasov, a obținut 94,58% sau 9671 de voturi. El a fost candidat din partea Partidului Socialiștilor, deși în 2015 a câștigat alegerile reprezentând „Partidul Nostru”. Îşi păstrează mandatul şi actualul primar al oraşului Cahul, Nicolae Dandiş, care a obţinut 81,95% din voturi. Fotoliul de primar şi-l păstrează şi primarul oraşului Drochia, Nina Cereteu, care reprezintă „Partidul Nostru”. Ea a acumular 63,83% din voturi.
Candidatul Partidului Şor, Pavel Verejanu, a câștigat alegerile primarului în Orhei, acumulând 80% din voturi în primul tur al alegerilor.
În primul tur, la Bălți din nou a câștigat alegerile liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. El a obţinut peste 63% din voturi. Acest scor este mai mic decât în 2015, când a câștigat alegerile cu 75% din voturi. De această dată, Partidul Socialiştilor a lucrat activ împotriva lui Usatîi, însă candidatul său, Alexandr Nesterovschi a acumulat doar 15% din voturi.