VICESPEAKER: PARTIDUL ŞOR A PROMIS SĂ TRANSFORME MOLDOVA ÎN MONACO, DAR A RĂMAS O MARE JORA
Partidul Şor a promis alegătorilor să transforme Moldova în Monaco, „dar a rămas o mare Jora – de sus, de mijloc şi de jos”. Despre aceasta a spus vineri, în Parlament, vicespeakerul, deputatul blocului ACUM, Mihai Popşoi, adresându-se deputatei Partidului Şor, Marina Tauber, care în 2018 a fost aleasă primar al comune Jora de Mijloc.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el consideră că promisiunile electorale și pomenile Partidului Şor şi ale Partidului Democrat (PDM) reprezintă culmea cinismului, din moment ce miliardul furat a ajuns în buzunar nu numai al fostului premier Vladimir Filat, ci și al liderilor acestor partide, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc (conform rapoartelor comisiei și agenției de detectivi Kroll – „I.”).
Vicepreședintele și-a exprimat bucuria că, datorită raportului, cetăţenii Moldovei au avut ocazia să studieze în detaliu tot ceea ce ține de frauda bancară, „care este o pată neagră pe imaginea republicii”.
„În același timp, este foarte trist că țara și cetățenii săi au rămas fără bani. Dintr-un miliard de dolari se putea construi o autostradă de la Nord la Sud și de la Est la Vest, putea fi înlocuit transportul public în capitală și în alte localităţi, se putea dubla plățile sociale sau salariile, se putea construi școli, grădinițe și spitale”, a spus el.
Potrivit deputatului, cei vinovaţi de furt vor fi traşi la răspundere, deoarece procurorii independenți își vor face treaba.
„Doamnă Tauber, ați vizitat penitenciarul nr. 13? Eu l-am vizitat cu colegii. Sunt condiții inumane acolo. Ar trebui să mergeți ca să vă deprindeți”, a remarcat el.