LIDERUL PL, DORIN CHIRTOACĂ, ÎNDEAMNĂ PARTIDELE PROEUROPENE SĂ NU ADMITĂ VICTORIA LUI ION CEBAN LA CHIŞINĂU
Preşedintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, care candidează la funcţia de primar al Chişinăului pentru a patra oară, îndeamnă partidele proeuropene şi unioniste din Moldova să se unească pentru a nu admite victoria candidatului Partidului Socialiştilor, Ion Ceban, la alegerile locale din 20 octombrie.
Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, la o conferinţă de presă, el a menționat că îndemnul se referă în primul rând la „mobilizarea în turul doi”, în care liberalul „este gata să sprijine un candidat proeuropean”, dacă el nu va trece de primul tur. Cu toate acestea, el consideră că „Ceban nu ar trebui să ajungă în turul doi”, îndemnând locuitorii Chișinăului „să-l excludă încă din prima etapă” a alegerilor.
„Este necesar să mobilizăm toate eforturile pentru ca Ceban să rămână acolo unde îi este locul – lângă Greceanîi (în calitate de vicespeaker – „I.”). El pur și simplu nu este capabil de mai mult, deși nu merită nici această funcție”, a spus fostul primar.
Potrivit lui, „campania electorală a lui Ceban în Chișinău este o repetiție pentru Igor Dodon la viitoarele alegeri prezidențiale”.
„Trebuie să ne unim. Socialiștii au acționat împreună cu Plahotniuc și trebuie trași la răspundere. De aceea, partidele proeuropene trebuie să dea dovadă de maturitate politică și să demonstreze că sunt gata să-l învingă pe Ceban, pentru ca să nu-l mai vadă niciodată. Astfel, ne vom ridica la un nivel politic nou, deoarece nu puteți fi ostaticii socialiștilor, care promovează nostalgia după trecutul sovietic și distrug viitorul țării”, consideră Chirtoacă.