PREŞEDINTELE IGOR DODON CONSIDERĂ CĂ TREBUIE SEMNAT UN NOU ACORD ÎNTRE PARTIDELE MAJORITĂŢII PARLAMENTARE
Preşedintele Igor Dodon consideră că trebuie semnat un nou acord între partidele majorităţii parlamentare. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă.
„Luna de miere dintre partidele care au creat majoritatea parlamentară se încheie. În curând se împlinesc 90 de zile. Această perioadă a avut ca scop lupta cu regimul lui Plahotniuc și PDM. Sarcinile stabilite au fost realizate în proporţie de peste 90%. Trebuie să stabilim sarcinile ulterioare și să consolidăm cu semnături ceea ce stabilim, a spus Președintele.
El a menţionat că luni a discutat această problemă cu liderii blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, iar după-amiază va avea loc o nouă întâlnire.
„Inițial, ei au spus că este nevoie de coaliție pentru 2-3 luni, iar apoi trebuie să mergem în alegeri anticipate. Am considerat şi consider în continuare că este nevoie de coaliție pentru toți cei patru ani. Și voi insista pe semnarea unui acord care va determina acțiunile noastre viitoare. Noi suntem gata să semnăm documentul, acesta nu conţine nimic care să ne dezbine. Toți cei 35 de socialiști vor semna documentul, sunt sigur de aceasta. Și dorim ca şi blocul ACUM să semneze, ca să știm câți deputați sunt în majoritatea parlamentară. Pentru că, formal, avem peste 60 de deputați, încă când vine vorba de vot, votează doar 53-55 de deputaţi”, a subliniat Dodon.
Potrivit lui, peste o săptămână se împlinesc 100 de zile ale noii guvernări, dar până atunci trebuie semnat un nou acord.
„Există multe întrebări, așteptările cetățenilor sunt foarte mari. Trebuie să ne amintim acest lucru, dar nu să facem spectacol”, a spus Președintele.
El a mai spus că până la sfârșitul lunii va veni în Parlament cu un mesaj către deputați.