PARLAMENTUL A RESPINS INIŢIATIVA PDM PRIVIND CREAREA UNEI COMISII DE ANCHETĂ PRIVIND FINANŢAREA EXTERNĂ A PARTIDELOR
Parlamentul a respins marți inițiativa Partidului Democrat privind crearea unei comisii de investigare a circumstanțelor unei posibile amenințări la adresa securității de stat a RM prin finanțarea externă a unor forțe politice.
Potrivit agenţiei INFOTAG, deputatul PDM, Vladimir Cebotari, care a prezentat inițiativa, a menționat că „materialele care au apărut în spațiul public (despre negocierile lui Igor Dodon și Vlad Plahotniuc – „I.”) conțin dovezi directe privind utilizarea de către oficialii de stat (Președintele) a unor sume imense venite din străinătate pentru necesităţile partidelor (PSRM)”.
„Toate acestea nu numai că reprezintă o încălcare a legislației electorale, ci și ajung sub incidenţa prevederilor Codului penal. Prin urmare, este necesară crearea unei comisii de anchetă în Parlament pentru a clarifica situația”, consideră fostul ministru al Justiției.
Însă propunerea Partidului Democrat nu a fost susținută nici de deputații socialiști, nici de reprezentanții blocului ACUM. În susţinerea iniţiativei au ridicat mâinile numai democrații (26 din 88 de deputaţi prezenţi).
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, şi-a exprimat convingerea că organul legislativ „nu trebuie să participe la speculațiile difuzate de unele mijloace de informare în masă”.
Publicat de:Аелекс Алекс