DELEGAŢIA TRANSNISTRIEI LA CUC A REFUZAT SĂ DISCUTE „INCIDENTUL DE RADIAŢIE” DE LA RÎBNIŢA
Iniţiativa delegaţiei moldoveneşti la Comisia Unificată de Control (CUC) de a discuta joi incidentul cu emisia de radiaţii la Uzina Metalurgică Moldovenească de la Rîbniţa nu a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei.
Potrivit agenţiei INFOTAG, împotrivă a fost delegaţia Transnistriei la CUC, care consideră că acest subiect „este vehiculat exagerat în spațiul mediatic și nu ţine de competența Comisiei”.
În cadrul şedinţei a fost audiat un raport privind situația din Zona de Securitate și a fost luată decizia de a efectua pe 25 aprilie un control planificat al posturilor de menținere a păcii pe segmentul sudic al Zonei de Securitate. Inspectarea lor se efectuează de două ori pe an – primăvara şi toamna, pentru a verifica nivelul de pregătire al obiectelor.
INFOTAG precizează: La data de 5 martie, în cuptorul principal al uzinei metalurgice de la Râbnița a nimerit un material radioactive, însă autorităţile locale susţin că sistemul de protecție a funcționat la timp, emisii radioactive în atmosferă nu au fost, iar abateri de la nivelul de radioactivitate din atmosferă nu au fost constatate.
Publicat de:Аелекс Алекс