1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. ​CAUZA PENALĂ PRIVIND FRAUDELE DE LA BANCA SOCIALĂ A FOST EXPEDIATĂ ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
15:30 - 04.04.2019
489
0 /5 Stars by
0
0

​CAUZA PENALĂ PRIVIND FRAUDELE DE LA BANCA SOCIALĂ A FOST EXPEDIATĂ ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ

​CAUZA PENALĂ PRIVIND FRAUDELE DE LA BANCA SOCIALĂ A FOST EXPEDIATĂ ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Procurorii au expediat în instanţa de judecată cauza penală privind fraudele de la Banca Socială, care a fost lichidată. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la un comunicat al Procuraturii Anticorupţie, în prezent, statut de inculpat au șase persoane. Printre aceștia se numără președintele şi vicepreședintele consiliului de administrare al băncii, trei membri ai consiliului, precum și administratorul companiei ce a beneficiat de credite în sume mari. Potrivit anchetatorilor, în 2013, persoanele în cauză din conducerea Băncii Sociale au realizat o schemă infracțională de redresare artificială a situației financiare a instituției, prin încălcarea intenționată a reglementărilor interne ale procesului de creditare. Astfel, prin acțiunile intenționate, prin acordarea creditelor, cu încălcarea intenționată a regulilor de creditare și normelor de prudență financiară, instituției financiare a fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari în valoare totală de 126,8 mil. lei. Dacă vor fi găsiți vinovaţi, învinuiţii riscă amendă în mărime de până la 167 mii lei sau închisoare de până la 7 ani.

Publicat de:Владимир
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее