DEMOCRAŢII AU DEPUS LA CEC CÂTEVA SESIZĂRI ÎN PRIVINŢA BLOCULUI ACUM ŞI PARTIDULUI SOCIALIŞTILOR
Partidul Democrat (PDM) au depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) câteva sesizări privind încălcările admise în procesul electoral de liderii blocului ACUM şi Partidului Socialiştilor.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la un comunicat al PDM, o sesizare se referă al copreşedintele blocului ACUM, Andrei Năstase, care „a făcut agitaţie electorală în incinta secţiei de votare în care a votat, încălcând astfel legislaţia electorală”.
O altă sesizare se referă la îndemnul copreşedintei blocului ACUM, Maia Sandu, de a nu participa la referendum. În opinia democraţilor, acest lucru este o încălcare, deoarece blocul nu s-a înregistrat în calitate de concurent electoral pentru referendum.
„Şi mai gravă este presiunea pe care Maia Sandu o face asupra membrilor secţiilor de votare să nu dea buletinele de vot pentru referendum decât dacă le cer cetăţenii. Această presiune reprezintă o încercare evidentă de influenţare şi fraudare a votului pentru referendum”, susţin democraţii.
Duminică, în cadrul unui briefing de presă, vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari, a făcut apel către Maia Sandu să nu mai îndemne oamenii să nu participe la referendum, deoarece ea nu este înregistrată în calitate de concurent electoral în campania pentru referendum.
De asemenea, PDM a depus la CEC o sesizare despre faptul că PSRM „oferă bani pentru participarea la votare în secţiile constituite pentru alegătorii din stânga Nistrului”.
„Am fost sesizaţi de către cetăţeni că exponenţii PSRM oferă bani alegătorilor din localităţile amplasate în stânga Nistrului pentru a vota pentru concurentul electoral respectiv. Considerăm că este o ilegalitate gravă, dat fiind că, potrivit Codului electoral, concurenţilor electorali li se interzice să ofere alegătorilor bani sau alte bunuri materiale în schimbul votului. Mai mult ca atât, încălcările admise se încadrează şi în componenţa infracţiunii stabilite de Codul penal”, a spus Cebotari.
Anterior, Preşedintele Igor Dodon şi liderii blocului de opoziţie ACUM au anunţat despre votarea organizată a locuitorilor din stânga Nistrului, însă doar cu implicarea autorităţilor. Igor Dodon a comunicat despre aceasta încă în ajun, în direct la o emisiune televizată.
Democrații au depus mai o sesizare în legătură cu „unele acţiuni inadmisibile ale Biroului electoral al secţiei de votare nr. 45/7 din cadrul Circumscripţiei uninominale nr. 45 din Comrat, unde a fost instalată o urnă de vot ce are imprimată emblema Federaţiei Ruse”. Cebotari a declarat că, în opinia PDM, aceasta este o încălcare gravă. În acelaşi timp, el şi-a exprimat satisfacţia că personalul secției de votare a rezolvat rapid această problemă.
De asemenea, PDM a atras atenția CEC asupra acțiunilor „uneia dintre organizațiile neguvernamentale care au exercitat presiuni asupra membrilor birourilor în unele secții de votare pentru a nu oferi cetățenilor buletine pentru referendum”.
În pofida tuturor acestor lucruri, șeful staffului electoral al partidului de guvernământ, Vladimir Cebotari, a spus că procesul electoral, „în ansamblu, se desfăşoară normal, cu mici incidente care nu pot afecta rezultatele votării”.
Publicat de:Аелекс Алекс