DEPUTATUL PDM, CORNELIU MIHALACHE, AR PUTEA OBŢINE UN NOU MANDAT DE MEMBRU AL CCA
Deputatul Partidului Democrat (PDM), Corneliu Mihalache, ar putea obţine un nou mandat de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). Candidatura sa a fost aprobată miercuri în urma concursului desfăşurat de Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Potrivit agenţiei INFOTAG, înainte de a fi ales deputat, el a activat la CCA din 2006 până în 2012 şi chiar a fost preşedinte al CCA. Pe atunci el era membru al Partidului Comuniştilor şi pe listele acestei formaţiuni a ajuns în Parlament în 2014.
Răspunzând la întrebările membrilor Comisiei referitor la dezinformarea în presă, Mihalache a spus că este greu să lupţi cu fenomenul ştirilor false, deoarece CCA poate interveni în situaţie numai post factum, în cel mai bun caz, peste o săptămână după apariţia ştirii false.
„Putem lupta cu acest fenomen numai prin creșterea nivelului culturii în societate. Dacă cetățeanul primește informații din diferite surse, când are acces la informații, el poate distinge adevărul de fals. Cu toate acestea, chiar și pentru specialiști nu este ușor să facă acest lucru”, a recunoscut ex-comunistul.
Membrul Comisiei, deputata Partidului Liberal Democrat, Maria Ciobanu, a declarat că ar sprijini candidatura lui Mihalache, dacă acesta nu ar fi fost membru al Partidului Democrat.
Comisia de profil va propune Parlamentului încă doi candidați. Este vorba de specialistul CCA, Lidia Viziru, cu 15 ani de experiență în această instituție, și șeful direcţiei juridice a CCA, Iulian Roşca.
Înainte de a fi înaintaţi Parlamentului spre numire, candidații la cele trei posturi vacante de membru CCA trebuie să fie aprobați de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunităţi. Membrii CCA sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de şase ani. Noul Cod al serviciilor media audiovizuale prevede modificarea procedurii de numire a membrilor CCA. Documentul a fost adoptat de Parlament, însă nu a intrat în vigoare, deoarece nu a fost promulgat de Preşedinte.
Publicat de:Аелекс Алекс