PREMIERUL ÎNDEAMNĂ LA O ABORDARE COMPLEXĂ PENTRU SOLUŢIONAREA PROBLEMEI DE GESTIONARE A DEŞEURILOR
Problema gestionării deşeurilor solide în Moldova trebuie soluţionată complex şi la scară naţională. O declaraţie în acest sens a făcut, în ajun, premierul Pavel Filip în cadrul unei ședințe cu şefii instituţiilor responsabile.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Guvernului, la şedinţă s-a menţionat că noul concept privind acumularea și prelucrarea deșeurilor este aproape definitivat. Urmare a implementării acestuia, accesul populației, inclusiv în sate, la serviciile de colectare a deșeurilor va spori substanțial.
„Îmi doresc mult să avem acest proiect de țară, pe care să-l punem în aplicare, care să fie unul viabil și salutat de administrația publică locală”, a menționat prim-ministrul.
Una dintre soluții propuse pentru îmbunătățirea procesului de gestionare a deșeurilor ține de minimizarea efortului financiar și uman al administrației publice locale. În acest sens, au fost prezentate costurile estimative de construcție a infrastructurii de colectare a deșeurilor, care ar oferi condiții mai bune de salubrizare pentru autoritățile locale. De asemenea, a fost evaluată capacitatea de plată a beneficiarilor de servicii și examinată posibilitatea subvenționării tarifelor pentru populația social-vulnerabilă.
Conceptul de gestionare a deșeurilor solide va stabili și responsabilitățile autorităților de toate nivelurile. Astfel, administrația publică locală va fi responsabilă de asigurarea procesului de salubrizare în localități, iar administrația publică centrală – de transferul, sortarea, reciclarea și procesarea deșeurilor.
Pavel Filip a solicitat ca în baza conceptului prezentat să fie elaborat un caiet de sarcini, în care să fie estimate costurile pentru construcția infrastructurii și procurarea echipamentelor necesare. Ulterior, caietul de sarcini va sta la baza elaborării Proiectului național privind managementul deșeurilor solide.
Publicat de:Любитель Юрий