Partidul "Patrioții Rusiei" au organizat un miting pentru a marca Ziua Rusiei în faţa Ambasadei Rusiei. Mai mulţi reprezentanți ai fotmaţiunii au mărșăluit prin centrul Chișinăului până la sediul ambasadei ruse cu steaguri ruseşti şi au pledat
Volumul consumului de gaze naturale în Moldova în luna mai a fost de 23,6 milioane de metri cubi, adică cu 16,08% mai puțin decât în urmă cu un an și cu 48,4% mai puțin decât în luna aprilie. Nivelul achitărilor pentru gazele furnizate de la începutul anu
Prima etapă a lucrărilor de restaurare a Cetății Tighina (Bender) a fost finalizată. Acestea au început în 2021 și de atunci UE a investit peste 1,4 milioane de euro în proiect, în cadrul programului „Măsuri de consolidare a încrederii”, implementat de PN
Svetlana Cerovic îl va înlocui pe Rodgers Chawani în funcția de reprezentant rezident al Fondului monetar internaţional (FMI) în Republica Moldova. Potrivit „INFOTAG”, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, a anunțat luni acest
În Parlamentul Republicii Moldova a fost înregistrat un proiect, privind modificarea Legeii nr. 160 din 30 mai 2023 cu privire la taxele de poluare. După primirea comentariilor și amendamentelor din partea Guvernului, proiectul de lege va fi discutat și l
Secretarul executiv al Partidului socialiștilor, ex-președintele Republicii Moldova Igor Dodon, a felicitat „conducerea și poporul prieten din Federația Rusă cu ocazia sărbătorii naționale Ziua Rusiei”. El a scris pe rețelele de socializare că „poporul mo
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a spus că nu va acorda permisiunea pentru marșul minorităților sexuale din capitală, care este programat pentru 18 iunie. Potrivit „INFOTAG”, el a anunţat acest lucru luni dimineață, în cadrul ședinței săptămânale a servic
Republica Moldova îşi va intensifica cooperarea cu China în vederea dezvoltării sectorului vitivinicol. După cum a relatat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al ministerului agriculturii și industriei alimentare, un memorandum care prevede acest lucru a
În weekendul trecut, un grup de salvatori din cadrul Inspectoratului general pentru situații de urgență (IGSU) al ministerului afacerilor interne al Moldovei s-a deplasat în Ucraina pentru a furniza ajutor umanitar și pentru a ajuta la eliminarea consecin
Candidatul Partidului acțiune și solidaritate (PAS) la funcția de primar al Chișinăului este vicepreședintele partidului Lilian Carp. Potrivit „INFOTAG”, această decizie a fost luată cu o zi în urmă în cadrul unei ședințe a consiliului politic național al
Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că nu va da curs solicitării organizatorilor marșului LGBT, planificat pentru 18 iunie în Chișinău. Acesta le-a sugerat organizatorilor să opteze pentru locații precum Parlamentul sau Guvernul.Angelica Frolov, coor
La aproape 90 de kilometri de graniţa Ucrainei cu Uniunea Europeană o reţea de conducte şi pompe oferă un indiciu cu privire la ceea ce ar urma să fie o componentă importantă a eforturilor blocului comunitar de a-şi asigura aprovizionarea cu energie şi a
Arsenalele nucleare ale mai multor ţări, în special ale Chinei, au crescut anul trecut, în timp ce alte puteri nucleare au continuat să îşi modernizeze instrumentele, în contextul tensiunilor geopolitice crescute, transmite AFP, citând un studiu. "N
Mişcarea Europe Now este pe primul loc în urma alegerilor anticipate desfăşurate duminică în Muntenegru, cu 25,5% din voturi, indică o proiecţie a rezultatelor realizată de institutul CEMI, citat de Reuters. Pe locul al doilea se situează Partidul democr
Chișinău, 12 iunie 2023: Deții o afacere și crezi că nu ai cum să te relaxezi în sezonul estival?Grijile financiare nu te lasă nici vara? Să știi că există o soluție pentru problema ta! Victoriabank, partenerul tău de încredere, vine cu o ofertă specială
Deputatul Lilian Carp este candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut în această dimineață, în cadrul unei conferințe de presă.„Mulțumesc Organizației Teritoriale Chiş
Deputatul Lilian Carp este candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut în această dimineață, în cadrul unei conferințe de presă.„Mulțumesc Organizației Teritoriale Chiş
Magistrații Curții Constituționale vor decide luni, 12 iunie soarta partidului „ȘOR”. Anunțul a fost făcut de președintele Curții, Nicolae Roșca, în data de 17 mai curent. Examinarea cazului a fost întreruptă în data de 17 mai, pentru a da timp părților
Avem deja inteligență artificială, conducem mașini în totalitate electrice, dar pierdem „o jumătate de zi” pentru obținerea asigurării RCA? Maib susține șoferii responsabili și le oferă soluții digitale optimizate. Pe drivehub.md îți faci asigurarea RCA
9 iunie 2023, Chișinău - Un lot de asistență internațională umanitară în valoare de 4,2 milioane de lei va fi acordat Ucrainei, pentru gestionarea consecințelor ecologice și umanitare, provocate de distrugerea barajului de la Nova Kakhovka. Decizia a fost
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.