Veniturile din impozite la bugetul național la începutul lunii iunie au ajuns la 25,228 miliarde lei (1,417 miliarde dolari) - cu 3,6 miliarde lei sau cu 16,4% mai mult decât în perioada corespunzătoare din 2022. După cum a comunicat pentru „INFOTAG” Se
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, consideră că Republica Moldova poate începe negocierile de aderare la UE în acest an, dar încă mai este mult de făcut. După cum transmite „INFOTAG”, el a declarat acest
Mișcarea socio-politică Liga orașelor și comunelor (LOC) le-a solicitat guvernului și parlamentului să găsească fonduri pentru majorarea salariilor autorităților locale. Potrivit „INFOTAG”, acest lucru se arată într-o declarație a organizaţiei, autorii
Biroul pentru controlul activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a anunțat sancțiuni împotriva a „șapte membri de frunte ai unui grup de influență aflat în legături cu serviciile de informațiile ruse pentru rolul lor în campania de dest
Biroul pentru controlul activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a anunţat sancţiuni pentru şapte membri de frunte ai unui grup de influenţă aflat în legături cu serviciile de informaţiile ruse pentru rolul lor în campania de destabiliz
Sucursala maib din Cimișlia este acum transformată conform noii identități de brand. Situată fiind în inima orașului, sucursala se deosebește prin atmosferă plăcută, design inovativ și zâmbetul angajaților, care zi de zi lucrează cu dedicație și pasiune,
Moldova va fi inclusă în proiectul pilot al Băncii mondiale (BM) privind securitatea cibernetică în sectorul energetic. Acest lucru a fost discutat la o întâlnire a ministrului energiei, Victor Parlicov, cu o misiune de experți sosită în republică. După
Rusia a anunţat luni că a început exerciţii navale în Marea Baltică, la o zi după ce statele membre NATO şi-au lansat manevrele anuale în Marea Baltică, informează Reuters. De partea NATO, 6.000 de militari, 50 de nave şi peste 45 de aeronave participă,
Tranziţia Uniunii Europene la energia verde a atins un punct de cotitură în luna mai, când, pentru prima dată în istorie, panourile fotovoltaice au generat mai multă electricitate decât toate centralele pe cărbune din blocul comunitar, şi asta încă înaint
Parlamentul anunță concurs pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului. Dosarele pot fi depuse până la data de 30 iunie 2023, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului. Potrivit regulame
SALUT, Google Pay! Suntem încântați să anunțăm că clienții FinComBank se pot bucura acum de achitări cashless prin Google Pay! Plătește SMARTcu smartphone-urile Android și ceasurile inteligente Wear OS chiar acum. Google Pay este soluția perfectă care p
Oficiul Consiliului Europei de la Chișinău, împreună cu Telefilm-Chișinău, organizează pe 9 iunie, la Teatrul Național Eugène Ionesco, proiecția în premieră a trei scurtmetraje documentare pe probleme sociale și drepturile omului, realizate de tineri cine
Numărul total de alegători din Moldova incluși în Registrul de stat al alegătorilor la situaţia din 5 iunie constituie 3 298 545 de persoane. Astfel de date au fost publicate luni de Comisia electorală centrală (CEC). 2 766 170 cetățeni cu drept de vot su
Comunitatea bancară din Moldova face tot posibilul pentru ca sectorul financiar-bancar să fie un pilon important pentru economia țării, se arată în mesajul de felicitare al guvernatorului Băncii naționale (BNM), Octavian Armaşu, cu ocazia Zilei lucrătorul
Republica Moldova se află pe ultimul, locul 38, în clasamentul țărilor europene în ceea ce privește accesibilitatea energiei electrice pentru populație. Potrivit „INFOTAG”, acest lucru îl arată rezultatele unui studiu realizat de agenția rusă RIA Novosti.
Președintele Maia Sandu a dat un răspuns evaziv la întrebarea includerii în componenţa guvernului a bașcanului ales al Găgăuziei. După cum relatează „INFOTAG”, când a răspuns la această întrebare în cadrul unui briefing de luni, ea a subliniat că „democra
Oamenii legii investighează cazul răpirii unui tânăr, pe care infractorii l-au forțat sub amenințarea cu moartea să le transfere 290.000 de dolari și 190.000 de criptomonede. După aceea, tânărul a fost eliberat. Identitatea estorcatorilor a fost stabilită
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a anunțat lansarea unui parteneriat politic cu partidul de guvernământ din Ucraina „Sluga Naroda”. În cadrul unei conferințe de presă, președintele CUB, Igor Munteanu, a menționat că ALDE, CUB și Sluga Naroda își expri
Desfășurarea summitului Comunității politice europene în Moldova demonstrează că republica este importantă pentru Europa și vocea ei contează. După cum transmite „INFOTAG”, acest lucru a fost declarat de președintele Maia Sandu, luni, la un briefing dedic
SA „Moldovagaz” a depus la Agenția naționale pentru reglementare în energetică (ANRE) o solicitare de reducere a tarifului a gazelor naturale furnizate către consumatorii finali la prețuri reglementate în 2023. Potrivit „INFOTAG”, acest lucru l-a anunțat
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.