Asociația „Forţa fermierilor” a anunțat desfăşurarea unei acțiuni de protest non-stop în centrul Chișinăului în perioada 7-30 iunie. Potrivit „INFOTAG”, acest lucru este anunţat în înştiinţarea prealabilă depusă de asociaţie la primăria Chișinău. Potriv
Consiliul directorilor executivi al Băncii mondiale (BM) a aprobat vineri cea de-a doua operațiune a Politicii de dezvoltare privind răspunsul la situații de urgență, reziliență și competitivitate (OPD2). Potrivit „INFOTAG”, în comunicatul de presă al BM
Parlamentul a adoptat o decizie prin care a lipsit-o de imunitatea parlamentară pe Marina Tauber, vicepreședinte al partidului Şor, acuzată de finanțarea ilegală a partidului Şor de către un „grup infracțional organizat”. După cum transmite „INFOTAG”, 59
Zilele cinematografiei ucrainene se vor desfăşura la Chișinău în perioada 26-28 mai. Deschiderea va avea loc vineri, la ora 18:00, la centrul Artcor, unde va fi proiectat filmul „Suntem din Ucraina”. După aceea, publicul va putea comunica cu autorul filmu
În raionul Orhei, două persoane au murit joi într-un accident rutier pe drumul dintre satele Mălăieşti şi Fiodorovca, iar 12 au fost rănite. Potrivit informațiilor preliminare ale poliției rutiere, un șofer care conducea un autoturism „Opel” a intrat pe b
Instanța i-a găsit vinovați pe șase foști angajați ai ministerului afacerilor interne (MAI) care au efectuat supravegherea ilegală a doi procurori în ajunul alegerilor prezidențiale din 2020. După cum a relatat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al procu
Reprezentanții partidelor de stânga au protestat vineri la parlamentul Republicii Moldova, cerând renunțarea la intenția de a redenumi Ziua Victoriei din 9 mai drept „Ziua comemorării și reconcilierii”, care să fie marcată pe 8 mai. Potrivit „INFOTAG”,
Marea Britanie va liberaliza temporar unilateral toate taxele vamale aplicate produselor agricole din Republica Moldova. Acest lucru este prevăzut de modificările la Acordul privind parteneriatul strategic, comerțul și cooperarea dintre cele două țări, ca
Republica Moldova susține pe deplin formula de pace în 10 puncte propusă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care conține pașii necesari pentru rezolvarea conflictului. După cum a comunicat serviciul de presă al guvernului pentru „INFOTAG”, aces
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, joi, că a demarat procedurile pentru pregătirea alegerilor programate anul viitor - locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare. "Ţinând cont că 2023 este an preelectoral, ne concentrăm toate
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au continuat să scadă joi, până la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care situaţia slabă a economiei regionale afectează perspectivele pentru cererea de gaze, transmite Bloomberg.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Rezoluția Adunării „Moldova Europeană”, adoptată în Piața Marii Adunări Naționale pe 21 mai curent. Documentul a fost votat, în ședința de joi, de 55 de deputați.„Moldova este Europa!”, au strigat deputații PAS dup
Reprezentanții companiei Air Moldova au venit cu o reacție referitor la declarațiile publice privind suspendarea activității operatorului aerian. În acest fel, compania menționează că nu a anunțat sistarea în totalitate a activității sale sau falimentul.&
25 mai 2023, Chișinău – Viziunea strategică privind asigurarea securității cibernetice a țării noastre a fost discutată în cadrul consultărilor publice, desfășurate în contextul elaborării Strategiei Securității Naționale. Experții din domeniul securități
25 mai 2023, Chișinău – Agenda de reforme, progresele înregistrate în procesul de realizare a celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, prioritățile Executivului în procesul de aprofundare a dialogului cu Uniunea Europeană au fost discutate la întreve
În premieră, în Moldova se desfășoară exercițiile „Bastion aerian – 2023”. Peste 200 de militari moldoveni, francezi, britanici, români și americani vor lua parte la aceste exerciții comune de apărare antiaeriană, a comunicat pentru „INFOTAG” serviciul de
„China respectă și susține calea aleasă în mod independent de Moldova și nu are propriile ei interese geopolitice egoiste în Moldova”, a declarat miercuri seară ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Chineze (RPC) în Republica M
Grupul de întreprinderi Premier Energy și-a reînnoit de joi brandul, incluzând o nouă paletă de culori. După cum i s-a comunicat reporterului „INFOTAG” la serviciul de presă al companiei, rebranding-ul face parte din strategia de aliniere la nivel corpora
Administraţia de stat a drumurilor (ASD) va fi reorganizată în societate pe acţiuni (cu capital 100% de stat) - Administraţia naţională a drumurilor. Potrivit "INFOTAG", acest lucru este prevăzut de o lege adoptată de parlament joi în a doua lec
În linie cu promisiunile sale de a oferi clienților banking de calitate într-un mod simplu și ușor, maib continuă transformarea rețelei de sucursale și agenții conform noii identități de brand. Astfel, aliniată designului actualizat este acum și Sucursala
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.