Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi consideră că „soluționarea politică pașnică și de durată a problemei transnistrene este una imperativă”. Surse din cadrul serviciul de presă al Parlamentului au relatat pentru agenția INFOTAG că, despre aceasta
Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale pe 8-14 iun
Guvernarea actuală a Moldovei este guvernarea unităţii naţionale, la putere se află o coaliţie în care lucrează împreună forţele de dreapta şi de stânga, consideră analistul politic Alexei Tulbure.Solicitat de reporterul agenţiei INFOTAG să comenteze prim
Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe a aprobat miercuri, pentru prima lectură, un proiect de lege privind deoffshorizarea Moldovei.Potrivit agenţiei INFOTAG, amendamentele prevăd restricții de participare la proceduri de privatizare, par
Vicepremierul, ministrul Afacerilor Interne al Moldovei, Andrei Năstase, care a sosit în ajun la Washington în cadrul unei delegaţii guvernamentale, a transmis conducerii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) al SUA o scrisoare oficială prin care solicit
Agenţia Proprietăţii Publice (APP) a constatat numeroase încălcări în activitatea operatorului de stat de telefonie „Moldtelecom”.Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul APP, Eugeniu Moraru, a menţionat că la co
Fostul ministru al Justiţiei, deputatul Vladimir Cebotari este candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) la funcţia de primar general al municipiului Chişinău. Surse din cadrul PDM au comuniat agenţiei INFOTAG că Vladimir Cebotari va depune documen
Termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile locale din 20 octombrie expiră joi, 19 septembrie. Despre aceasta aminteşte Comisia Electorală Centrală (CEC).Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un comunicat al CEC se menţi
La începutul lunii septembrie, producţia industrială a Transnistriei a constituit 8,241 mlrd. ruble ($511,9 mil.), ceea ce este cu 673 mil. ruble sau 12% mai puţin decât în anul trecut.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Serviciului de Statist
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Rusia să achite 126 mii euro drept prejudicii morale aduse celor patru şcolilor cu predare în limba română din Transnistria, precum şi elevilor şi părinţilor lor. Potrivit agenţiei INFOTAG, anunţul a
Comisia parlamentară de anchetă a constatat încălcări grave în procesul de privatizare a companiei „Аir Мoldova”. Potrivit reporterului agenţiei INFOTAG, acest subiect a fost discutat la şedinţa de marţi a comisiei.Președintele comisiei, Igor Munteanu, a
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a depus marţi actele la Consiliul electoral de circumscripţie pentru înregistrarea sa în calitate de candidat pentru funcţia de primar al oraşului Bălţi la alegerile din 20 octombrie.Potrivit agenţiei INFOT
Directorul agenției de presă „Sputnik-Moldova”, Vladimir Novosadiuc, care a fost reţinut marţi de angajaţii Procuraturii Generale, a fost eliberat, fiind pus sub control judiciar. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la un comunicat al ria.ru, despre ace
Ultimele evoluții înregistrate în negocierile privind reglementarea transnistreană au constituit subiectul întrevederii din ajun a viceprim-ministrului Vasilii Șova cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de reglementare a conflictului tr
O delegaţie a Guvernului Moldovei, condusă de prim-ministrul Maia Sandu, va întreprinde în perioada 18-19 septembrie prima vizită oficială în Statele Unite ale Americii.Surse din cadrul Guvernului au comunicat agenţiei INFOTAG că, pe 18 septembrie, premie
Asociația Investitorilor Străini din Moldova propune majorarea sumei prejudiciului cauzat prin infracţiune economică pentru reținerea preventivă a persoanei vinovate de la 280 mii lei la 5 mil. lei.Potrivit agenţiei INFOTAG, această propunere a fost preze
Deputatele Parlamentului Moldovei din partea fracţiunii Partidului Şor, Marina Tauber şi Reghina Apostolova, au fost arestate pentru 72 de ore. Informaţia a fost confirmată pentru agenţia INFOTAG de surse din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA).D
Prim-ministrul Maia Sandu a anunţat că „concursul pentru funcţia de procuror general, desfăşurat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), a fost oprit”.Potrivit agenţiei INFOTAG, acest lucru ţine de amendamentele la Legea Procuraturii, care au fost ad
Partidul Socialiștilor (PSRM), Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (DA) au încheiat un nou acord politic, care stabileşte obiectivele tranzitorii ale Guvernului, Președinției și Parlamentului.Potrivit agenţiei
Problema blocării conturilor întreprinderilor transnistrene în băncile comerciale din Moldova a constituit subiectul principal al discuțiilor de luni la întrevederea desfăşurată la oficiul Misiunii OSCE de la Tiraspol a experților părților pe probleme ban
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.