Reprezentanții Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) s-au întâlnit în ajun cu reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Moldova, Svetlana Cerovic. Potrivit INFOTAG, președintele CNPF, Dumitru Budianschi, a informat despre
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat marți la Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei, unde i s-a ”exprimat protestul în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Rusia pe teritoriul regiunii transnistrene a Republic
Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marți decizia de reducere a tarifelor pentru încălzire și energie electrică. Potrivit agenției INFOTAG, consumatorii Termoelectrica vor plăti pentru căldură 2 138 lei/Gcal (fără TVA).
Ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, consideră că Moldova are nevoie de „un volum mai mare de exporturi către UE și mai mulți exportatori”. Potrivit INFOTAG, Alaiba a scris pe rețelele sociale că „prin export, banii intră în
Secretarul de stat al statului Carolina de Nord, Elaine Marshall, a fost decorată cu cea mai înaltă distincție a Moldovei - Ordinul Republicii. Potrivit INFOTAG, președinta Maia Sandu i-a înmânat distincția la Chișinău. Decretul de decorare menționează
Prin intermediul unei game variate de produse și servicii financiare, FinComBank își propune să răspundă eficient cerințelor agricultorilor, oferind soluții personalizate și sprijin în accesarea creditelor atât din resurse proprii, cât și externe. De la f
Peste 80 de copii din raionul Criuleni s-au întâlnit cu Alina Stremous, campioană europeană la biatlon, participantă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022. Această întrunire și masterclassul susținut de renumita biatlonistă s-au desfășurat în c
Doi antreprenori din Chișinău au fost reținuți pentru tentativa de contrabandă cu lemn de furnir de stejar prin punctul de trecere ”Giurgiulești”. Valoarea lotului pe care au încercat să-l exporte în Europa - 700 de mii de lei. În declarația vamală pentru
În registrul bancar al Transnistriei a fost înregistrată „lichidarea societății pe acțiuni închise ” Banca de Dezvoltare Agricolă” din Tiraspol, în legătură cu finalizarea procedurii de lichidare și excluderea băncii din Registrul de Stat al Persoanelor J
Într-unul dintre centrele de cazare temporară pentru refugiații ucraineni din Chișinău au fost identificate cinci cazuri de rujeolă. Potrivit declarației făcute luni în cadrul unei ședințe operative a serviciilor orașului de către adjunctul șefului Direcț
Combinatul Termoelectric CET-Nord din Bălți va achiziționa gazul natural necesar pentru producție la bursă. După cum transmite administrația întreprinderii pentru ”INFOTAG”, acest lucru este prevăzut într-un acord (convenție) semnat între conducerea termo
Președinta Maia Sandu consideră că cei care vor îndemna cetățenii să voteze împotriva integrării europene a Republicii Moldova sunt împotriva menținerii păcii în Moldova. Potrivit INFOTAG, ea a făcut această declarație luni la o conferință de presă. Vorb
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a chemat parlamentul să înceapă pregătirile pentru un viitor referendum constituțional (o astfel de inițiativă trebuie susținută de cel puțin o treime din deputați, care trebuie să depună o cerere corespunzătoare l
Prețurile în Transnistria au crescut în medie cu 0,5% în luna februarie. Nivelul cumulativ al inflației pentru primele două luni a fost de 2,1%. În termeni anuali, inflația în februarie a fost de 4,5%, față de 12,8% în aceeași perioadă a anului anterior.
Președintele Moldovei, Maia Sandu, a fost decorată cu Premiul Leipzig pentru Democrație Robert Blum. Despre acest lucru a informat șeful cabinetului președintelui, Adrian Băluțel, notând că premiul este acordat o dată la doi ani unor personalități remarca
Fostul vicepreședinte al parlamentului, Alexandr Slusari, a declarat că performanțele Moldovei în anul 2023 sunt o condamnare „PIB-ul Ucrainei în 2023 a crescut cu aproape 5%. Țara practic este distrusă de război. În România, PIB-ul anul trecut s-a majora
Ministerul Securității de Stat al nerecunoscutei repuiblici transnistriene a informat că duminică o dronă a distrus un elicopter ce staționa pe teritoriul unei baze militare. Potrivit INFOTAG, în imaginile difuzate de autorități se poate vedea cum o dronă
Duminică, la Chișinău, un bărbat a aruncat sticle cu substnță incendiară pe teritoriul ambasadei Rusiei, unde a fost deschisă o secție de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia. Potrivit INFOTAG, nimeni nu a fost rănit, iar bărbatul a fost reținu
Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei și-a exprimat protestul ”în legătură cu desfășurarea de către Federația Rusă a acțiunilor electorale nesancționate pe teritoriul suveran al Republicii Moldova în unitățile administrative de pe malul stâng al Nistr
China va lua în considerare participarea la o conferinţă de pace menită să pună capăt războiului în Ucraina, pe care Elveţia, ţară neutră, intenţionează să o găzduiască în lunile următoare, a declarat luni ambasadorul Chinei la Berna, Wang Shihting, citat
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.