Programul Alimentar Mondial (PAM) va susține refugiații ucraineni din țara noastră pe termen lung, chiar și după ridicarea stării de urgență. Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și PAM a fost semnat de către ministrul Muncii și
41 de autorități publice locale vor beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, pentru implementarea proiectelor la nivel local. Autoritățile au fost selectate de Comitetul de evaluare și supraveghere, în
Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova va fi prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 aprilie current. Decizia a fost aprobată astăzi, cu votul majorității deputaților, la solicitarea Executivului. În plenul Parlamen
La data de 24 februarie 2022, la propunerea Guvernului Republicii Moldova, Parlamentul a declarat starea de urgență pe teritoriul țării, ținând cont de pericolul iminent la adresa securității naționale provocat de războiul injust din Ucraina. Am venit at
Starea de urgență instituită în Republica Moldova până la 24 aprilie, ar putea fi prelungită cu încă 60 de zile. Un raport în acest sens, a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministra
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Statele Unite ale Americii, privind achiziționarea proprietății pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA în țara noastră. Pentru a
Guvernul Republicii Federale Germania va oferi Guvernului Republicii Moldova asistenţă tehnică şi financiară nerambursabilă, în valoare totală de 33,7 milioane de euro. Executivul de la Chișinău a votat astăzi pentru iniţierea negocierilor și aprobarea se
Republica Moldova va primi un grant în valoare de 3,2 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților, oferit cu titlu de donație de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat proiect
Guvernul a aprobat astăzi categoriile de vârstă ale deponenților Băncii de Economii pentru plata sumei indexate în anul 2022. Din aceștia fac parte deponenții născuți până în anul 1991 inclusiv, pentru plata sumei indexate la etapa a doua în anul 2022. To
17 autorități ale administrației publice locale vor primi cofinanțare în valoare totală de un milion de lei pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi destinate organizațiilor de tineret și grupurilor de inițiativă ale tinerilor. O hotă
Prim-ministra Natalia Gavrilița, alături de reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în frunte cu Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a participat astăzi la evenimentul de lansare a „Anului European al Tineretului în Repu
Tânăra familie Olărescu a revenit în Republica Moldova din Irlanda pentru a dezvolta gospodăria țărănească înființată de părinții săi în satul Gura Galbenei. Gospodăria corespunde tuturor rigorilor europene și deține 20 hectare de viță de vie, în anul 202
Zeci de adolescenți și tineri cu vârstele cuprinse între 14 și 25 ani frecventează zilnic Centrul de tineret din orașul Cimișlia. În cadrul vizitei din localitate, prim-ministra Natalia Gavrilița, i-a surprins astăzi la un atelier de terapie prin artă. „A
De astăzi, persoanele refugiate din Ucraina vor beneficia de asistență medicală gratuită în domeniul sănătății reproductive în toate centrele medicale din țară. Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a preluat finanțarea unor servicii care ant
Centrul social din satul Selemet a devenit a doua casă pentru circa 50 de persoane în etate și 26 de copii din localitate. Beneficiarii instituției s-au întâlnit astăzi cu prim-ministra Natalia Gavrilița, aflată într-o vizită de lucru în raionul Cimișlia
Cele mai stringente probleme ale locuitorilor din raionul Cimișlia, soluțiile pentru depășirea acestora, dar și acțiunile întreprinse recent de autorități pentru a sprijini diferite categorii sociale, au fost discutate astăzi la întâlnirea prim-ministrei
Prim-ministra Natalia Gavrilița se va afla astăzi într-o vizită de lucru în raionul Cimișlia. Șefa Executivului se va întâlni cu autoritățile publice locale din regiune și angajații Oficiului teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat. Ulterior, prim-minis
Cheltuielile bugetului de stat pentru anul curent au fost majorate cu 6,9 miliarde de lei, iar veniturile – cu 2,69 miliarde de lei. Modificările se regăsesc în proiectul rectificat al legilor privind bugetul public național, aprobat în cadrul ședinței c
Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a decis anularea stării de urgență în sănătate publică, începând cu 16 aprilie curent, după aproape doi ani de la declararea acesteia, în legătură cu situația epidemiologică privind infecția cu
Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat mai multe decizii pentru asigurarea securității energetice a țării. Astfel, cantitățile de energie electrică necesare consumatorilor finali și operatorilor de sistem, vor fi procurate de la SA „Energocom”, î
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.