Premierul Ion Chicu a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan. Discuţiile au vizat cadrul actual al relațiilor bilaterale, inclusiv subiectele prioritare, precum desfășurarea la 15 noiembrie al celui de-al doilea scrutin al alegerilo
Premierul Ion Chicu, împreună cu soția, și-au exercitat dreptul la vot de la primele ore ale dimineții, la secția de votare nr.1/130 din municipiul Chișinău.„Fiecare campanie electorală și, respectiv, ziua alegerilor, are o importanță istorică. Scrutinul
„Am făcut astăzi o recapitulare privind activitatea Guvernului din ultimele 365 de zile. Alături de întreaga echipă și împreună cu miniștrii din Cabinet, ne-am concentrat eforturile pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Programul de Activitate al Guv
Primi-ministrul Ion Chicu a efectuat astăzi o vizită de lucru în raionul Călărași unde a discutat cu autoritățile publice locale de nivelul I și II despre problemele cu care se confruntă locuitorii din regiune.Premierul a vorbit conducerii raionului și al
În cadrul vizitei de lucru în raionul Călărași, prim-ministrul Ion Chicu a inspectat mersul lucrărilor de reparație a drumului Hârbovăț – Onișcani – Dereneu, cu o lungime de 9,9 km.Potrivit proiectului, structura rutieră urmează a fi reparată în întregime
Astăzi, în ședință de Guvern s-a aprobat numirea lui Eugeniu Revenco în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Franceză. Printre proiectele importante aprobate în ședință se numără Cerințele de calitate pent
În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a decis acordarea premiului anual angajaților din sectorul bugetar pentru rezultatele activității în anul 2019. Este vorba de funcționarii din domeniul învățământului, culturii, cadrele medicale finanțate din bugetul
Mai multe categorii de veterani vor primi alocații lunare de stat majorate de la 1 ianuarie 2021. Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege în acest sens.Astfel, participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independ
Aflat în vizită de lucru în teritoriu, Șeful Guvernului a inspectat etapa de pregătire a Platformei Industriale Multifuncționale din Cimișlia. Prim-ministrul s-a deplasat la terenul destinat pentru construcția Platformei.Iulia Costin, directorul general a
Ion Chicu a efectuat o vizită de inspecție la șantierul de reconstrucție a drumului național Basarabeasca - Ceadîr-Lunga. Traseul a fost renovat pe o lungime de 12,4 km și dispune de 2 benzi de circulație. Premierul a fost informat că lucrările s-au execu
Prim-ministrul Ion Chicu a efectuat o vizită de lucru în orașul Ceadîr-Lunga, unde s-a documentat despre etapa de dezvoltare a Platformei Multifuncționale Industriale. La eveniment a participat Irina Vlah, Bașcanul UTA Găgăuzia, Iulia Costin, director gen
Stimați membri ai comunității științifice,Cu ocazia Zilei Internaționale a Științei, vă adresez cele mai cordiale urări de bine și sănătate și îmi exprim toată recunoștința pentru contribuția Dumneavoastră valoroasă la dezvoltarea și promovarea științei î
Discuția s-a axat pe domeniile prioritare de interes reciproc și a relațiilor bilaterale.Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația economică și pandemică din țară. Unul dintre subiectele principale de pe agenda discuțiilor a fost organizarea
Biroul pentru Reintegrare va fi condus de viceprim-ministrul Olga Cebotari care a activat până în prezent ca reprezentant al Guvernului în Comitetul CSI. Prim-ministrul i-a urat succese pentru a îndeplini sarcinile trasate în domeniul reintegrării.„Aveți
Prim-ministrul Ion Chicu a participat la ședința online cu reprezentanții Camerei de Comerţ Americane în Republica Moldova (AmCham) unde s-a discutat despre setul de măsuri fiscale pentru anul 2021, menite să îmbunătățească mediului de afaceri.Premierul
Prim-ministrul Ion Chicu a participat la ședința online cu reprezentanții Camerei de Comerţ Americane în Republica Moldova (AmCham) unde s-a discutat despre setul de măsuri fiscale pentru anul 2021, menite să îmbunătățească mediului de afaceri.Premierul
Noii membri ai Cabinetului de miniştri au depus jurământul de învestire, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Reşedinţa de Stat. La eveniment au participat președintele țării, Igor Dodon, Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și premierul Ion C
Prim-ministrul a participat în această dimineață la ședința tradițională cu președintele RM, Igor Dodon, și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Conducerea țării a trecut în revistă principalele evenimente din ultimele zile și a stabilit o agend
Premierul Ion Chicu a participat la evenimentul de finisare prealabilă a drumului care leagă trei localități - Molești - Hansca - Costești, unde a discutat cu localnicii satului. Oamenii au apreciat implicarea substanțială a Guvernului în reabilitarea dru
În fiecare toamnă, în cea de-a doua duminică a lunii noiembrie, marcăm Ziua Națională a Tineretului. Această zi ne amintește încă o dată despre rolul major al tinerilor în societate, dar și despre necesitățile și provocările cu care se confruntă.Tinerii s
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.