"Până aici a mers ostașul...". Cu această frază, consilierul municipal Veaceslav Nedelea a anunţat că părăseşte Partidul Democrat. Acesta a declarat pe Facebook că pleacă din PDM după 11 ani de activitate, deoarece nu este de acord cu politica d
La Minsk a fost semnată Declarația comună privind colaborarea dintre Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Națională a Republicii Belarus. Potrivit serviciului de presă al Parlamentului molovean, ceremonia s-a desfășurat la Casa Guvernului din capita
La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie cetățenii îi vor putea sancționa pe politicienii cinici, care sunt gata să distrugă țara din temelii. Declarația a fost făcută de către președintele PDCM, Ion Chicu, după ședința Consiliului Politic Națion
Belarus rămâne unul dintre cei mai mari importatori ai produselor agroindustriale moldovenești. Declaraţia a fost făcută de liderului PSRM, Igor Dodon, după o vizită de două zile în Belarus, unde a avut o întrevedere cu liderul de la Minsk, Aleksandr Luka
Moldova a intrat oficial în perioada electorală pentru alegerile parlamentare anticipate. Asta înseamnă că formaţiunile politice se pot înregistra, dar nu pot face campanie. Comisia Electorală Centrală a aprobat miercuri planul calendaristic şi urmează s
Chișinău,5 mai 2021. Victoriabank continuă să pună la dispoziție produse creditare avantajoase.În perioada 15 aprilie – 31 iulie 2021, banca oferă posibilitatea de refinanțare a creditelor sau împrumuturilor în condiții extrem de convenabile. Proiectul
Vicepreședintele „Platformei DA”, Alexandr Slusari, a atras din nou atenția asupra problemei exportului de grâu, anunțând intenția uneia dintre companii de a exporta 6 mii de tone în Israel. Potrivit INFOTAG, el a scris despre acest lucru pe rețelele de s
Ambasadorul Uniunii Europene în Moldova Peter Michalko a ținut un discurs în legătură cu Ziua Europei, care va fi sărbătorită în curând, menționând că astăzi cuvântul cheie este solidaritatea. Potrivit INFOTAG, diplomatul a spus acest lucru miercuri în ca
Încă un beneficiu cu cardurile Premium Mastercard - testarea gratuită PCR pentru COVID-19 la Alfa Diagnostica. Pentru că ne pasă și avem grijă de tine, Moldova Agroindbank și Mastercard au lansat un nou serviciu, disponibil pentru cardurile Premium Mast
Ești conducător al unei afaceri care știe că timpul costă bani și preferi să soluționezi de la distanță orice întrebare? Atunci noua aplicație mobilă MAIBusiness de la Moldova Agroindbank îți va fi de mare ajutor. MAIBusiness App oferă un plus de mobili
Victoriabank a ieșit învingătoare în urma concursurilor demarate de autoritățile locale privind intermedierea emiterii de obligațiuni municipale, proiect în premieră în Republica Moldova. Pentru autoritățile publice, emiterea obligațiunilor municipale va
SA "Moldovagaz" a început recalcularea costului gazelor naturale consumate de către persoanele juridice la începutul anului 2018: de la 1 ianuarie 2018 până la 16 martie 2018. Potrivit serviciului de relaţii publice al companiei, suma totală car
Veniturile încasate la bugetul de stat în ianuarie-aprilie 2021, care sunt supravegheate de către Serviciul Fiscal, au crescut la 14,6 miliarde de lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, acestea sunt cu 17% mai mult. La bugetul de stat s-au încasat
Cunoscutul jurnalist Dumitru Ciubaşenco consideră "logic" crearea unui bloc electoral al socialiştilor şi comuniştilor. Potrivit INFOTAG, el a scris despre acest lucru, marţi, pe pagina sa de facebook. El a menţionat că în cercurile politice se
Ambasadorul Uniunii Europene în Moldova Peter Michalko a declarat că "UE rămâne un puternic aliat, apărător şi susţinător al presei independente din Republica Moldova. Potrivit INFOTAG, acest lucru este afirmat în mesajul său cu ocazia Zilei Mondiale
Irina Rîngaci a câștigat aurul la Campionatul european de lupte, care s-a încheiat la Varșovia. La 19 ani, campioana este cea mai tânără câștigătoare a turneului. „Acest succes a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Am izbucnit, chiar, în plâns de feri
La ultima ședință, Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis să mențină la nivelul actual rata de bază și facilitățile permanente, care a rămas la nivelul de 2,65%. Autoritatea de reglementare a menținut ratele de dobândă la credit
“Partidul nostru” și partidul “Patria” au depus marți documentele la Comisia Electorală Centrală pentru a înregistra blocul electoral “Renato Usatîi”. Potrivit INFOTAG, despre acest lucru le-a comunicat jurnaliştilor liderul blocului. „În 2020, Dodon a
Pentru monitorizarea campaniei electorale pe internet este nevoie de un regulament separat, pe care autoritățile responsabile nu reușesc să-l pregătească până la alegerile parlamentare anticipate care vor avea loc în 11 iulie. Subiectul devine tot mai act
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, este convins că Partidul Socialiştilor va avea un scor bun la alegerile parlamentare anticipate programate pentru 11 iulie. Politicianul se aşteaptă ca formaţiunea pe care o conduce să obţină în jur de 40 de mandate de d
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.