Toate problemele pot fi rezolvate atunci când ai un Guvern funcțional. De această părere este liderul PDM, Pavel Filip, care spune că în cadrul consultărilor pe care le-a avut cu șeful statului Maia Sandu, punctul de pornire al democraților a fost nu aleg
Sunem în criză pandemică și trebuie să găsim soluții pentru aprobarea unui Guvern anticriză. Declarația a fost făcută de liderul PRO Moldova, Andrian Candu, după întrevederea cu șeful statului, Maia Sandu. "Continuăm să credem în poziția că dacă se v
Președintele țării, Maia Sandu, organizează astăzi consultări cu fracţiunile şi grupurile parlamentare privind situaţia politică din ţară. Primi care au fost invitați la discuții sunt deputaţii Partidului "ŞOR". Aceștia au declarat că dialogul
Președintele țării, Maia Sandu, organizează astăzi consultări cu fracţiunile şi grupurile parlamentare privind situaţia politică din ţară. Primi care au fost invitați la discuții sunt deputaţii Partidului "ŞOR". Aceștia au declarat că dialogul
Sistemul medical din Republica Moldova are nevoie de susținere, mai mult ca niciodată, pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 și protejarea personalului medical. Mobiasbanca – OTP Group sprijină în continuare fortificarea capacităților teh
Săptămâna trecută, creșterea numărului de cazuri de infecție COVID-19 în Transnistria a fost de 41%. Acest lucru a fost anunțat de medicul sanitar-șef al regiunii Natalia Beril. „În ultimele șapte zile, au fost identificate 1 851 de cazuri. Numărul din să
Dosarul penal împotriva fostului preşedinte interimar al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii (BEM), Viorel Bîrcă, a fost trimis în judecată. Potrivit INFOTAG cu referire la Procuratura Generală, acesta este acuzat de delapidarea averii st
Scandalosul judecător ucrainean Nicolai Ceaus a primit un refuz în acordarea azilului politic în Republica Moldova. Potrivit INFOTAG, această decizie a fost luată de Colegiul de litigii civile, comerciale și administrative al Curții Supreme de Justiție.
Partidul PAS rămâne consecvent în ideea organizării alegerilor anticipate. Potrivit INFOTAG, acest lucru a fost afirmat de președintele fracțiunii parlamentare PAS, Igor Grosu într-un interviu acordat postului Europa Liberă. „Aproape în fiecare zi, disc
Actualul guvern a aprobat cinci secretari de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Justiției. Potrivit INFOTAG, decizia a fost luată luni într-o ședință a cabinetului interimar de miniștri. Igor Curov (director adjun
Președintele țării, Maia Sandu, va avea mâine, 16 martie, consultări cu grupurile parlamentare. Un anunț în acest sens a fost făcut pe site-ul Președinției.Astfel, la ora 09.00 la discuţiile sunt aşteptaţi deputaţii Partidului "ŞOR", la 10.00 -
Partidul Democrat solicită lockdown și implicarea poliției și a armatei pentru a se conforma măsurilor restrictive în lupta împotriva pandemiei de coronavirusului. Potrivit INFOTAG, acest lucru a fost afirmat de președintele Partidului Democrat Pavel Fili
Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a recomandat să fie declarată starea de urgență pentru două săptămâni în legătură cu pandemia de coronavirus. Potrivit INFOTAG, președintele Maia Sandu a spus acest lucru sâmbătă după ședința CSS. „Situația pandemică
Săptămâna trecută, în Moldova a fost înregistrat un număr record de decese cauzate de coronavirus: 219 de cazuri. Potrivit INFOTAG, acest lucru este confirmat de datele publicate luni de Ministerul Sănătății. În ultimele zile, au fost înregistrate câte 3
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a subliniat importanţa relaţiei transatlantice, în remarci adresate Conferinţei de Securitate şi Apărare de la Ottawa organizate vineri online de Institutul CAD al Conferinţei asociaţiilor de apărare, a anu
Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut sâmbătă încetarea persecutării figurilor politice independente din Rusia, după arestarea a 200 de participanţi la un forum al opoziţiei organizat la Moscova, informează AFP. „Solicităm încetarea persecuţ
Cea mai mare parte a Italiei, care se confruntă cu al treilea val al pandemiei, va fi închisă din nou începând de luni, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii, relatează AFP. Cele mai populate regiuni ale peninsulei, în special Lombardia, centrul economic
Recomandările preşedintelui Maia Sandu, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, au stârnit un val de reacţii şi critici. Majoritatea liderilor politici şi reprezentanţilor fracţiunilor parlamentare spun că nu susţin instituirea stării de urgenţă pe
Criza sanitară și insuficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 îi pun în gardă pe deputați. În timp ce unii vor armistițiu politic în pandemie, alții aşteaptă ajutor din Israel, o altă parte cer convocarea Consiliui Suprem de Securitate la acest subiect. În ca
Fosta top manager al Moldindcombank din Moldova, Elena Platon, ieri a fost condamnată la 10 ani de închisoare de către judecătoria Tverskoy din Moscova. Potrivit INFOTAG cu referire la declarația reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne din Rusia,
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.