Partidul ”ȘOR” și candidatul desemnat de formațiune la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov, se declară ținta unor acțiuni ilegale ale autorităților, care au drept scop să împiedice activitatea formațiunii în campania electorală. Declarația a fost făcu
Partidul Politic "ȘOR" acuză organele de stat de crearea unui precedent periculos pentru activitatea partidelor politice în campania electorală, după ce la mijlocul lunii iunie Partidul Șor a primit o notificare din partea Victoriabank, în care
Pensia minimă să crească până la 2.000 de lei, să fie create locuri de muncă la sate, lupta cu corupţia şi migraţia. Acestea sunt câteva dintre angajamentele asumate de Maia Sandu, candidatul PAS la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, și au fost anun
Candidatul PUN la prezidențiale, Octavian Țîcu, spune că prin participarea la alegeri va oferi unioniștilor și cetățenilor Republicii Moldova să voteze o alternativă anti-sistem capabilă să înfrunte regimul instituit în Moldova de aproape 30 de ani. Decla
Diploma „Service Excellence 2019” oferită de către Compania Internaţională de plăţi Mastercard, și-a găsit locul bine meritat pe lângă celelalte trofee și distincții ale Mobiasbanca – OTP Group S.A. De această dată, Mobiasbanca a fost premiată pentru re
Candidatul desemnat de Blocul electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă, a fost înregistrat oficial în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. Decizia a fost luată în şedinţa de astăzi a Comisiei Electorale Centrale.Chirtoacă este al 8-le
Candidatul desemnat de Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, a fost înregistrat oficial în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. Decizia a fost luată în şedinţa de astăzi a Comisiei Electorale Centrale.Până acum, CEC a î
Ambasadorul Germaniei în Moldova, Anghela Ganingăr, speră că alegerile prezidențiale vor decurge liber, echilibrat și corect. Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat postului de televiziune PRIME, în contextul celei de a 30-a aniversări de la re
Politicianul Octavian Ţîcu scrie pe pagina sa de Facebook despre faptul că a fost exclus din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Acesta spune că a primit un mesaj în acest sens de la Comisia Electorală Centrală.Octavian Ţîcu scrie că este profund şocat
Candidatul Platformei "DA" la alegerile prezidenţiale, Andrei Năstase s-a lansat în campania electorală. Startul s-a dat la Muzeul Satului din Chişinău. Au venit să-l susţină colegi de partid, primari, consilieri, deputaţi, dar şi membrii famili
Curtea Supremă de Justiie a declarat inadmisibil recursul depus de PRO Moldova în legătura că neînregistrarea lui Andrian Candu în cursa pentru alegerile prezidențiale. Formațiunea a declarat că se va adresa la CEDO.”Așteptăm decizia motivată după care vo
"Voi veți decide, eu voi acționa". Cu acest mesaj s-a lansat în campania electorală candidatul formațiunii "Partidul Nostru", Renato Usatîi. În discursul ținut atât în limba română, cât și în rusă, Usatîi promite că prioritățile sale p
Posibil conflict de interese la Primăria capitalei. Şeful fracţiunii Partidului Acţiune şi Solidaritate din Consiliul Municipal, Vasile Grădinaru, este acuzat că ar fi abuzat de funcţia sa de consilier pentru a obţine reparaţia drumului, care trece chiar
Portofoliul de aprecieri ale Moldova Agroindbank este completat și în acest an de sistemul internaţional de plată Mastercard, care, pentru realizările din 2019, a desemnat MAIB banca “Leader in Acquiring” din Moldova. Distincţia reconfirmă statutul de l
Mai mulți candidați la fotoliul de președinte s-au lansat în campania electorală, iar discursurile lor au fost presărate cu zeci de promisiuni. Unii spun că vor oferi pensii și salarii mai mari, vor realiza proiecte grandioase de infrastructură și vor cre
În premieră SA „Moldovagaz” a început înmagazinarea gazelor naturale în Ucraina prin intermediul tronsonului transbalcanic. Potrivit agenției INFOTAG cu referire la serviciului relații publice al întreprinderii, zilnic se vor transporta de la 1,5 până la
În curând, în Republica Moldova (RM) vor fi lansate două posturi noi de televiziune – „R LIVE TV” și „Cotidianul TV – CTV”. Potrivit agenției INFOTAG, în ajun, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat eliberarea licențelor de emisie pentru
Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, a prezentat principalele măsuri ale politicii fiscale și vamale pentru anul 2021, în cadrul unei ședințe online cu membrii Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova (RM). Potriv
Nu dețin o baghetă magică pentru a rezolva toate problemele Republicii Moldova într-o singură zi, dar am un plan, care va pune țara pe calea cea dreaptă. Potrivit agenției INFOTAG, cu această declarație, vineri, candida Partidului „Acțiune și Solidaritate
Violeta Ivanov s-a lansat oficial în campania electorală pentru funcția de șef al statului. Evenimentul a avut loc la sediul Partidului Politic „ȘOR”. Pe lângă mai mulţi membri de partid, la eveniment a participat şi președintele Partidului “Şor”, Ilan Sh
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.