Proiectul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) „Agricultura Performantă în Moldova” şi Asociația „Moldova-Fruct” au lansat un ghid cu recomandări privind exportul de fructe în containere maritime. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire l
În septembrie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) s-au majorat cu aproape $27,3 mil. şi au depăşit $2,942 mlrd. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la BNM, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată, în s
Niciun deputat democrat sau alt membru al Partidului Democrat nu va participa la aşa-numita „vânătoare de vrăjitori”, pusă la cale de către majoritatea hibridă PSRM-ACUM. Potrivit agenţiei INFOTAG, acest lucru a fost reiterat de PDM, care a plasat o decl
Preşedintele Igor Dodon propune deschiderea în Moldova a filialei uneia dintre cele mai mari universități ruse. Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat pe pagina sa de facebook că acest subiect a fost discutat marţi, la întrevederea cu Eleonora Mitrofan
Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale pe 8-14 iunie l-a audia
Preşedintele Igor Dodon a discutat cu Misiunea de experţi FMI posibilitatea revizuirii unor înţelegeri care au fost atinse între Guvern şi Fond în cadrul vizitei anterioare a Misiunii la Chişinău, la mijlocul verii. Potrivit agenţiei INFOTAG, şeful statul
Lotul olimpic al Moldovei a primit invitaţia oficială de a participa la Jocurile Olimpice, care vor avea loc în perioada 24 iulie – 9 august 2020 la Tokyo. Surse din cadrul Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv (CNOS) au comunicat agenţiei INFOTAG că,
Reprezentanţii companiilor de transport de pasageri vor organiza miercuri, 9 octombrie, o nouă acţiune de protest din cauza că autorităţile nu doresc să majoreze tarifele de călătorie. Potrivit agenţiei INFOTAG, Asociaţia Patronală a Operatorilor de Tran
Fructele și strugurii moldovenești devin tot mai populari peste hotare, lucru demonstrat de datele exporturilor. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta anunţă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Potrivit datelor sale, în iulie-sept
Fostul preşedinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, este suspectat de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a anunţat, marţi, serviciul de presă al Procuraturii Anticorup
În calitate de fondator, acţionar şi instituţie financiară partener de dezvoltare, Moldova Agroindbank sprijină strategia de business a Glass Container Company (GCC) prin finanţare competitivă şi susţinerea proiectelor de dezvoltare a companiei. Glass C
De la începutul anului, Agenţia de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a recepţionat spre examinare 3,4 mii cereri din partea producătorilor agricoli pentru obţinerea subvenţiilor în sumă de 684,1 mil. lei ($38,6 mil.), dintre care au fost apro
„Mabanaft-Moldova GmbH” (Elveţia) acţionarul majoritar al companiei „Tirex-Petrol” SA, care activează pe piaţa autohtonă a produselor petroliere, și-a vândut participația în valoare de 95,95% către compania moldovenească „Estcon Construct”. Surse din cad
În ultimii doi ani, salariile judecătorilor şi procurorilor aflaţi la începutul carierei în Moldova s-au majorat de două ori, constituind 7,6 mii lei şi, respectiv, 6,189 mii lei. Informaţia a fost prezentată luni de preşedintele Centrului de Resurse Juri
Noua reuniune în formatul „5+2” pentru reglementarea transnistreană va avea loc pe 9-10 octombrie în capitala Slovaciei, Bratislava. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la un comunicat al OSCE, negocierile vor fi găzduite de Președintele OSCE în exerci
Mobiasbanca – OTP Group S.A. informează, că prin Hotărârea CNPF nr. 44/2 din 23.09.2019, publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr.296-301 din 27.09.2019, a fost aprobat Prospectul Ofertei de preluare obligatorie a acțiunilor emise de Mobiasbanca –
„Reprezentanţa oficială a RMN în FR”, înregistrată la Moscova drept organizaţia necomercială „Fondul de dezvoltare a relaţiilor sociale şi culturale „Transnistria” ar putea perfecta şi elibera paşaportul „cetăţeanului RMN”. În orice caz, ministerul de ext
Alegerile primarului Chişinăului ar putea să se încheie în primul tur. Despre aceasta arată rezultatele unui sondaj de opinie, realizat de compania sociologică CBS-AXA la comanda organizaţiei WatchDog.MD. Potrivit agenţiei INFOTAG, sondajul, prezentat lu
Cel mai mare producător de sticlă din Republica Moldova, „Glass Container Company”, ai cărui acționari sunt „Western NIS Enterprise Fund” și Moldova-Agroindbank, își va mări capacitatea de producere cu 60% datorită unui credit în valoare de 5 mil. euro, a
Guvernul nu va tolera folosirea resurselor administrative în campania electorală şi va reacţiona operativ în caz de încălcări. O declaraţie în acest sens a făcut secretarul general al Guvernului, Andrei Spînu. Potrivit agenţiei INFOTAG, luni, la o confer
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.