În octombrie, preţurile în Moldova s-au majorat în medie cu 0,4% faţă de 0,1% în septembrie. Inflaţia anuală (octombrie 2017 – octombrie 2018) a constituit 1,2. Astfel, rata inflaţiei deja a şasea lună consecutiv este mai mică decât ţinta inflaţiei Băncii
„Guvernul are toată determinarea și voința politică ca drumul occidental al Republicii Moldova să devină ireversibil”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip la întrevederea din ajun cu noul ambasador al SUA în RM, Dereck J. Hogan.Surse din cadrul Guvern
Una dintre cele mai mari companii de mobilă din Europa, compania germană Polipol” planifică să-și extindă afacerea și în Moldova.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, acest subiect a fost di
Fostul şef adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Mihail Gofman, consideră că furtul miliardului din sistemul bancar al ţării a fost „o diversiune împotriva statului”. Potrivit ag
Uniunea Europeană va depune toate eforturile pentru a asigura un proces electoral democratic la alegerile parlamentare din Moldova. Despre aceasta a declarat Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johanne
Sursa corupţiei în şcoli şi grădiniţe sunt grupul de părinţi care colectează neoficial bani, susţine directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu.Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, la şedinţa Comisiei parlamentare pentru securita
În ajun, în Camera Deputaților din România a fost aprobat proiectul „Autostrada Unirii” Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Despre aceasta a comunicat într-o ședință deputatul român Constantin Codreanu.Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comuniat al s
Partidul Popular European (PPE) îndeamnă autorităţile Moldovei să asigure desfăşurarea unor alegeri parlamentare corecte. Despre aceasta se menţionează în rezoluţia privind Moldova, adoptată în ajun la congresul PPE de la Helsinki.Potrivit agenţiei INFO
Problema gestionării deşeurilor solide în Moldova trebuie soluţionată complex şi la scară naţională. O declaraţie în acest sens a făcut, în ajun, premierul Pavel Filip în cadrul unei ședințe cu şefii instituţiilor responsabile.Potrivit agenţiei INFOTAG
Parlamentul a votat repetat în şedinţa de joi legea cu privire la Inspectoratul General al Carabinierilor şi Codul serviciilor media audiovizuale, pe care Preşedintele Igor Dodon a refuzat să le promulge. Potrivit reporterului agenţiei INFOTAG de la Parla
Parlamentul a adoptat joi, în lectură finală, proiectul de modificare a unor acte legislative, potrivit cărora în Armata naţională se introduc noi grade militare pentru soldaţi şi sergenţi.Potrivit agenţiei INFOTAG, amendamentele prevăd introducerea a c
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a promis că va ieşi personal la protest împreună cu opoziţia, dacă liderii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, şi Platformei DA, Andrei Năstase, vor fi excluşi din cursa electorală în baza concl
Fructele și legumele proaspete vor putea fi comercializate numai dacă corespund cerinţelor de calitate stabilite de Guvern. Aceasta prevede Legea cu privire la controlul de conformitate cu cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete, adopt
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, regretă că „Republica Moldova a ajuns din povestea de succes a Parteneriatului Estic într-o situație dramatică”. Politicianul german şi-a exprimat această opinie la întrevederea cu liderii opoziţiei de dreapta din RM,
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.